Ministerul Sănătăţii anunţă progrese în implementarea Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului

Ministerul-Sanatatii
Sursă foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă progrese în implementarea Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului şi că ordinul pentru aprobarea Planului Naţional de îngrijiri paliative a fost publicat în Monitorul Oficial. Acesta prevede modificări şi completări în regulamentul de organizare, funcţionare şi autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative, dar menţionează şi categoriile de pacienţi care pot beneficia de aceste îngrijiri paliative.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de MS, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 3514/16.10.2023 pentru aprobarea Planului Naţional de îngrijiri paliative.

Acesta aduce modificări şi completări regulamentului de organizare, funcţionare şi autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative, în sensul că: ”Intervenţiile de îngrijire paliativă de bază prevăzute la art. 3 lit. B şi de îngrijire paliativă specializată prevăzute la art. 3 lit. C se realizează cu respectarea protocoalelor/ghidurilor naţionale de îngrijiri paliative specializate, inclusiv a celor pediatrice şi de îngrijiri paliative de bază, acestea fiind elaborate şi reactualizate periodic de Comisia de paliaţie, conform art. 4 alin. (1) lit. g) şi g1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL