Ministerul Sănătăţii reacţionează în urma controalelor ANPC în spitale, transmiţând că apreciază preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, însă acţiunile de control nu se pot desfăşura în afara cadrului legal. ”Ministerul Sănătăţii este autoritatea abilitată de legea 95/2006 prin Inspecţia Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătăţii publice”, precizează instituţia.
”Ministerul Sănătăţii apreciază preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, însă, acţiunile de control NU se pot desfăşura în afara cadrului legal. Ministerul Sănătăţii este autoritatea abilitată de legea 95/2006 prin Inspecţia Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătăţii publice. Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 97/2001, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ANPC pot efectua controale în domeniul alimentului NUMAI dacă se emite un cadru legal comun, respectiv, la nivel de ordin între instituţiile menţionate implicate în controlul alimentului”, informează ministerul.
”Menţionăm că pentru Ministerul Sănătăţii şi pentru unităţile sanitare, respectarea cadrului legal existent este esenţială şi ne dorim sa nu existe abuzuri în serviciu potenţiale, ca urmare a acţiunilor ANPC. Asigurarea hranei corespunzătoare pentru pacienţi este o preocupare constantă a MS, care a dublat în 2023 suma alocată acestora, iar orice sprijin legal din partea ANPC este binevenit”, precizează ANPC.
El a menţionat şi că, fiind stare de alertă epidemiologică, şi reprezentanţii ANPC ar trebui să respecte restricţiile: ”nu intrăm aşa, cum vrem noi, în bocancii de stradă”.
”Nu aşa vom face lucrurile să evolueze, nu trebuie să ne întoarcem la metehne vechi”, a subliniat Cîrstoiu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News