Ministerul Sănătății vrea sedii noi pentru două instituții din subordinea sa

Ministerul-Sanatatii
Sursă foto: Facebook

Ministerul Sănătăţii a iniţiat un Memorandum pentru construirea unui nou sediu dedicat Băncii de Multiţesut şi Celule şi Agenţiei Naţionale pentru Transplant, în condiţiile în care suma de 570 de milioane de euro este disponibilă din fonduri europene pentru finanţarea investiţiilor din domeniile oncologie şi transplant.

„Cu un sentiment de datorie faţă de pacienţii care găsesc în transplant singura şansă la viaţă, echipa Ministerului Sănătăţii iniţiază primul pas dintr-o procedură care se va finaliza cu construcţia unui sediu nou atât pentru Banca Multiţesut şi Celule dar şi pentru Agenţia Naţională pentru Transplant”, comunică ministrul Sănătăţii, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

România are alocate astăzi fonduri nerambursabile suficiente din programe externe, pentru a iniţia şi finaliza investiţia.

„Noi am identificat şi sursa de finanţare şi propunem care acest centru avansat dedicat al transplantului în România să fie construit în proximitatea Institutului Clinic Fundeni. Avem 570 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, disponibile din mai multe programe de finanţare, pe care putem să-i utilizăm inclusiv pentru această construcţie importantă”, a specificat secretarul de stat Alexandru Rogobete.

În textul memorandumului iniţiatorii specifică faptul că băncile de ţesuturi funcţionează astăzi în cadrul unităţilor spitaliceşti şi sunt dotate cu o bază tehnică învechită, inclusiv la Fundeni.

Citiți AICI articolul complet.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: