Skip to content
Societate

Ministerul Transporturilor va întocmi o procedură pentru grupurile de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte ţări

facebook

Ministerul Transporturilor a anunţat, vineri, că va elabora o procedură pentru organizarea grupurilor de muncitori sezonieri care trebuie să plece către alte ţări. Până la publicarea procedurii în Monitorul Oficial, cursele charter programate vor fi operate, astfel încât oamenii să poată pleca spre locurile de muncă găsite.

”Având în vedere ultimele evenimente petrecute în cursul zilei de 9 aprilie 2020 pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, în legătură cu care Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat deschiderea unui dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, la nivelul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor sunt realizate verificări privind o serie de aspecte care intră în aria de competenţă a structurilor din subordinea Ministerului. Astfel, ministrul Lucian Bode a dispus cercetarea modului în care au fost organizate transporturile rutiere către aeroport din judeţele de domiciliu ale cetăţenilor care urmau să zboare de pe Aeroportul din Cluj. Prin intermediul Autorităţii Rutiere Române (ARR) şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) se va verifica raportarea acestor curse ocazionale efectuate de operatori de transport rutier”, a transmis, vineri, Ministerul Transporturilor.

De asemenea, ministrul Lucian Bode a dispus să fie elaborat un Ordin de ministru care să reglementeze procedura referitoare  la organizarea grupurilor de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte ţări.

”Este important să existe o trasabilitate clară a întregii proceduri, motiv pentru care au fost cooptaţi în acest demers reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, ai Ministerului Afacerilor Externe, precum şi ai Ministerului Afacerilor Interne. Procedura stabilită prin Ordin vine în sprijinul cetăţenilor care nu trebuie expuşi niciunui risc de  infectare, precum şi în sprijinul aeroporturilor care vor avea foarte bine stabilite procedurile de zbor”, a mai transmis Ministerul Transporturilor.

Potrivit sursei citate, până la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, toate cursele charter vor fi procesate, astfel încât pasagerii aflaţi pe aeroporturi să poată pleca spre respectivele destinaţii.

În urma apariţiei Ordonanţei Militare nr. 8  din 9.04.2020 Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor prin  Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) va aviza/aproba orice transport aerian, chiar şi de pe acele aeroporturi aflate în subordinea autorităţilor judeţene, scrie News.ro.

AACR a luat un set de măsuri încă din cursul nopţii trecute, existând în acest sens o comunicare cu toate aeroporturile din ţară  referitor la cursele charter pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state.

Astfel, a fost stabilit un ghid de acţiuni obligatorii având următoarele coordonate după care să fie organizată activitatea în aeroporturi:

– Aeroporturile trebuie să fie informate de operatorul aeronavei cu privire la zborurile pe care intenţionează să le facă. Aeroportul va trebui să confirme că este de acord cu zborul/zborurile respectiv(e);

– Operatorul de handling (fie că este al aeroportului, fie că este o altă entitate autorizată de AACR) trebuie să confirme că serviciile de handling solicitate se pot realiza cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID 19, adaptate aeroportului în cauză, asigurând astfel protecţia pasagerilor procesaţi, a vizitatorilor şi a angajaţilor aeroportului.

”În acest sens  s-a recomandat ca, atunci când este confirmată posibilitatea efectuării unui zbor charter, să fie luată în considerare dublarea timpului necesar pentru prelucrarea pasagerilor şi a bagajelor faţă de timpul normal. Totodată, s-a făcut solicitarea să existe o monitorizare continuă a menţinerii distanţării sociale în incinta aeroportului şi să fie luate  imediat măsuri atunci când se constată  abateri. Nu în ultimul rând s-a decis să fie asigurată permanent legătura şi coordonarea cu Direcţiile de Sănătate Publică (DSP-urile) locale pentru orice problemă legată de securitate şi protecţia sănătăţii angajaţilor aeroportului, a pasagerilor şi a vizitatorilor”, a mai transmis Ministerul Transporturilor.

Între timp, două curse care ar fi trebuit operate vineri de pe Aeroprotul Iaşi au fost anulate, fiind invocată intrarea în vigoare a OM 8.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *