Ministra Ligia Deca se află în SUA pentru o serie de întrevederi cu reprezentanți ai guvernului american

Sursă foto: Facebook/ Ligia Deca

Ligia Deca, ministra liberală a Educației, se află, în perioada 12-15 februarie, în SUA pentru o serie de întrevederi cu reprezentanți ai guvernului american, ai unor universități și organizații partenere.

Liberala a a avut o întrevedere cu Lisa Choate, Președintele Consiliului American pentru Educație Internațională, și echipa ei.

„Programele Consiliului, Flex și Open World, au crescut frumos în România. Astăzi alumnii acestor programe se pregătesc să devină sau sunt deja lideri în domeniul lor, primind, în continuare, sprijin de la Consiliu. Anul acesta, pentru prima dată, România va găzdui cinci elevi americani care vor studia pentru un an în București, în cadrul programului Flex Abroad. Acest program ne oferă oportunitatea să promovăm limba și cultura română în SUA. În același timp, elevii români au ocazia să exerseze limba engleză cu tineri americani de vârsta lor.

De asemenea, am avut o discuție constructivă despre cum putem să încurajăm și să susținem colaborarea dintre universitățile din România și SUA. Reprezentanții Consiliului s-au oferit să sprijine universitățile din România interesate să inițieze și să mențină programe de studiu în străinătate și nu numai”, a declarat Ligia Deca, ministra liberală a Educației.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL