Miniştrii Cercetării şi Economiei au semnat protocolul pentru primul program de dezvoltare a dronelor 100% româneşti

Sursa foto: Pixabay

Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, şi şi Ministrul Economiei, Radu Oprea, au semnat, marţi, protocolul care vizează primul program de dezvoltare a dronelor româneşti. ”Astăzi punem bazele primului program integrat care va crea drona românească. (…) Am avut în vedere toate aspectele necesare, incluzând proprietatea intelectuală şi patentele, împreună cu deschiderea către piaţă, pentru a putea progresa eficient”, a declarat Bogdan Ivan.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, şi Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, au semnat, marţi, protocolul de colaborare în domeniul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, la sediul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială ”Elie Carafoli” (INCAS) din comuna Târgşoru Vechi, satul Strejnicu, judeţul Prahova.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Cercetării, protocolul stabileşte un mecanism pentru identificarea şi definirea cerinţelor organizaţiilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate (S.N.A.O.P.S) şi pentru soluţionarea acestora prin expertiza, tehnologiile locale disponibile şi infrastructura de cercetare-dezvoltare, aflate atât în entităţi publice, cât şi private din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare-inovare.

În cadrul parteneriatului, vor fi utilizate instrumentele de finanţare gestionate de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), care vor sprijini firme inovative pentru a adopta şi aplica rezultatele în vederea sporirii competitivităţii.

”Astăzi punem bazele primului program integrat care va crea drona românească. MCID, INCAS şi MEAT vor implementa acest parteneriat, de la concept până la transferul soluţiilor tehnologice în economia reală. Am avut în vedere toate aspectele necesare, incluzând proprietatea intelectuală şi patentele, împreună cu deschiderea către piaţă, pentru a putea progresa eficient. Prin acest protocol facem pasul spre o nouă etapă pentru cercetarea românească din domeniul aerospaţial”, a afirmat ministrul Bogdan Ivan.

Ministrul Ştefan-Radu Oprea a mulţumit celor din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, din industria naţională de apărare, din Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării pentru că au contribuit la marcarea unui moment istoric pentru programul de dezvoltare a dronei româneşti.

”Acest memorandum ne dă posibilitatea să lansăm teme de cercetare pe cel puţin trei domenii pe care le-am identificat în acest moment. Iar lucrurile nu se vor opri aici, pentru că la Carfil pregătim un centru de perfecţionare a operatorilor de drone, împreună cu o companie franceză, pentru pregătirea celor care sunt în domeniul militar dar şi pentru cei care lucrează în domeniul civil”, a declarat el.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: