Miniştrii Culturii din statele membre ale Uniunii Europene au agreat, miercuri, necesitatea unor soluţii coordonate pentru atenuarea impactului generat de pandemia de Covid-19 asupra sectoarelor culturale şi creative.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a participat la reuniunea informală a miniştrilor Culturii, organizată de Preşedinţia Croată a Consiliului Uniunii Europene, prin sistem de videoconferinţă. În acest scop, o platformă online va fi în curând creată pentru continuarea schimbului de bune practici între miniştrii culturii din Uniunea Europeană şi pentru o cooperare consolidată între Comisia Europeană şi statele membre UE.
„Cultura trebuie să reprezinte o prioritate a agendei politice europene. Avem deopotrivă nevoie de soluţii pentru sectorul public şi cel privat, în funcţie de particularităţile acestora”, a subliniat domnul Bogdan Gheorghiu.
Vlad Voiculescu, sfidător şi evaziv în privinţa studiilor: Găsiţi diploma mea pe contul meu de Facebook
Primarul Dominic Fritz, agent al serviciilor secrete germane? Dovezile care îl dau de gol pe edilul Timişoarei
Robert Cazanciuc, reacţie virulentă după tăierea bugetului ICCJ: Cine e Înalta Poartă pentru care se pune bir?
Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj
Alina Mungiu-Pippidi, revoltată de comportamentul politicienilor inclusiv în spaţiul virtual: Liderii și trolii se pupă pe bot
Utilizarea eficientă a actualului şi viitorului cadru financiar multianual a fost, astfel, considerată, în unanimitate, ca fiind un instrument esenţial în atenuarea consecinţelor pandemiei. Una dintre măsurile imediate a constat în instituirea unor reguli flexibile de acordare a fondurilor din programul Europa Creativă 2014- 2020, care ţin cont de situaţia actuală de forţă majoră. Miniştrii UE au subliniat necesitatea unei Strategii Digitale a Uniunii Europene pentru domeniul cultural, precum şi importanţa continuării demersurilor de combatere a ştirilor false, prin susţinerea jurnalismului de calitate şi contracararea dezinformării propagate de platformele online, potrivit News.ro.