Ministru din Guvernul Ponta, de acord cu ACL privind o inițiativă

Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, în cadrul unei conferinţe de presă, că susţine ideea votului prin corespondenţă, care recunoaşte că este cerut de multă vreme de românii stabiliţi în afara graniţelor.

Absolut (îl susţin – n.r.). E un proiect care este de mult pe masa de lucru. Problema este că implementarea unui astfel de proiect este extrem de complexă, necesită nu numai capital financiar, dar şi capital uman. E vorba de o tehnologie, e vorba de un sistem de securizare care să nu poată fi folosit în detrimentul scopului pentru care a fost creat. Dar este o cerere care vine de peste tot din lume şi, într-adevăr, se lucrează la acest lucru. Deja trebuie refăcute listele, trebuie să putem să avem o imagine cât mai clară a prezenţei românilor în străinătate, lucru care nu este deloc uşor. Cifrele variază între cifrele oficiale ale direcţiilor consulare, ale ambasadelor, ale autorităţilor locale, ale bisericilor şi ale românilor”, a spus Stanoevici.

Și ACL susține inițiativa privind votul prin corespondență.

„Alianța Creștin-Liberală consideră că asigurarea condițiilor pentru ca toți cetățenii să își poată exprima liber votul, în condiții decente, trebuie să fie o obligație pentru întreaga clasă politică. Respectarea drepturilor constituționale, inclusiv cel de vot, pentru cei care muncesc și trăiesc în străinătate reprezintă o responsabilitate pe care ACL și candidatul la președinție al dreptei unite, Klaus Iohannis, și-o asumă”, se arată într-un comunicat.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL