Skip to content
Politică

Ministru PSD își explică decizia de a candida la Congres

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a arătat într-o postare pe Facebook, în contextul creat de candidatura sa pentru o funcție de vicepreședinte în PSD, că în ultimii ani s-a creat o falie între oameni și politic, iar misiunea acestora din urmă este de a micșora această falie și de a reveni la agenda cetățenilor.

Sunt impresionat de reacția voastră la anunțul că voi candida pentru a ocupa un post de vicepreședinte în conducerea Partidului Social Democrat. Sunt conștient de responsabilitățile pe care mi le asum prin această candidatură. Sunt conștient și de faptul că, în ultimii ani, o falie, ce se adâncește permanent, o ruptură, separă politicul de oameni. Cred că misiunea noastră este să micșorăm această falie, să reînnoim dialogul cu oamenii, să revenim la agenda lor„, a scris Vulpescu, pe Facebook.

Potrivit ministrului, acesta este de părere că schimbarea apare doar cu sprijinul bazei partidului și că doar venind în întâmpinarea așteptărilor acestora liderii partidului își fac datoria.

Împreună vom purta bătăliile care ne așteaptă și nu doar pe cele electorale. Avem nevoie de mai multă justiție socială, de o societate mai echitabilă, de mai multă stânga în politicile publice. Și, dacă vom fi solidari, vom schimba în bine societatea românească„, a susținut Ionuț Vulpescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *