Skip to content
Politică

Ministrul Afacerilor Externe susține consolidarea Spațiului Schengen

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a susținut vineri în cadrul unei întrevederi cu omologul slovac, Miroslav Lajcak că în actualul climat de securitate, nu există alternativă la o Europă puternică, în care graniţele externe să fie protejate, iar spaţiul Schengen consolidat.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, întâlnirea a avut loc la Bratislava, în marja participării la Forumul Global de Securitate GLOBSEC, potrivit agerpres.ro.

„Cei doi demnitari au salutat stadiul foarte bun al relaţiilor bilaterale şi dialogul intens la nivelul celor două ministere ale Afacerilor Externe, care contribuie la dezvoltarea şi aprofundarea cooperării în domeniul politic, economic şi sectorial, inclusiv în perspectiva organizării primei reuniuni a Comisiei Economice Interguvernamentale în acest an. Pe linia aprofundării dialogului privind afacerile europene, ministrul Lajcak a salutat trimiterea unui expert din MAE român pentru a se alătura echipei slovace pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE în semestrul II 2016”, precizează sursa citată.

MAE mai menţionează că cei doi oficiali au avut un schimb de opinii pe teme de actualitate de pe agenda europeană, în special criza migraţiei şi evoluţiile politice şi de securitate din Vecinătatea Estică, în mod deosebit cele privind Republica Moldova şi Ucraina.

Ministrul român a asigurat interlocutorul de întregul sprijin al părţii române pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor Preşedinţiei slovace a Consiliului UE din semestrul II 2016″, se mai arată în comunicatul MAE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *