Ministrul Agriculturii anunţă că are în pregătire un proiect legislativ care prevede ca produsele agroalimentare

Sursa foto: Florin Barbu (Facebook)

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat că, împreună cu echipa de la instituţia pe care o conduce, pregăteşte un proiect legislativ care va prevedea ca produsele agroalimentare procesate în România să aibă un adaos comercial limitat până în 20%, iar pe produsele care vin din import retailerii să pună ce adaos comercial doresc ei. „În momentul de faţă, dacă facem o analiză şi am făcut această analiză, produsele agroalimentare româneşti au adaos comercial mai mare decât produsele care vin din import, în magazinele de retail”, a adăugat social-democratul. El a reamintit că, potrivit datelor INS, îndicele preţului de consum arată că, în anul 2023 şi 2024, de când funcţionează plafonarea adaosului comercial, produsele au scăzut între 8 şi peste 28%.

„În momentul de faţă, până pe 31 decembrie, ordonanţa privind plafonul adaosului comercial a fost transpusă de Parlament în lege. Este în derulare, în momentul de faţă, un proiect legislativ pe care împreună cu colegii mei de la Ministerul Agriculturii vrem ca toate produsele agroalimentare care sunt procesate în România să aibă un adaos comercial corect. Nu mai vrem ca pe rafturile retailerilor din România adaosul comercial la produsele româneşti să depăşească 20%, astfel încât produsele româneşti să aibă un adaos comercial limitat până în 20%, iar produsele care vin din import, retailerii să pună orice adaos comercial doresc ei. În momentul de faţă, dacă facem o analiză şi am făcut această analiză, produsele agroalimentare româneşti au adaos comercial mai mare decât produsele care vin din import, în magazinele de retail”, a declarat Florin Barbu, vineri, la Târgul de promovare a produselor agroalimentare româneşti, la MADR.

Chestionat despre faptul că unele produse s-au scumpit cu până la 10%, conform datelor statistice, la telemea, la carne, chiar dacă a fost plafonat adaosul comercial pe alimentele de bază, ministrul Agriculturii a răspuns: „Indicele preţului de consum arată foarte clar, în anul 2023 şi 2024, de când funcţionează plafonarea adaosului comercial, produsele au scăzut între 8 şi peste 28%”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL