Skip to content
Politică

Ministrul Agriculturii, Cristi Barbu (PNL) și Eugen Pîrvulescu, în dialog cu fermierii teleormăneni. Discursuri pragmatice și fără promisiuni deșarte FOTO

PNL Teleorman

Marți, actualul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, alături de Cristi Barbu, secretarul general adjunct al PNL, și presedintele PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, au fost prezenți în comuna Bragadiru, județul Teleorman, unde s-au întâlnit cu aproximativ 200 de fermieri.

Ministrul Agriculturii le-a transmis fermierilor prezenți la această întâlnire că pentru a putea beneficia de susținerea Guvernului în privința proiectelor de investiții care să dezvolte agricultura din Teleorman, vor trebui să ia în calcul formele asociative.

După susținerea unui discurs pragmatic și fără promisiuni deșarte, ministrul Agriculturii s-a arătat deschis la dialog cu fermierii, pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă crescătorii de animale și cultivatorii din Teleorman, amintind, totodată, și de Programul Tineri Fermieri, menit să-i atragă pe tineri la țară, pentru a lucra pământul, despre care a spus că a fost doar pe hârtie, întrucât, în realitate, tinerilor nu le-a mai revenit nici măcar un petec de pământ pentru a fi lucrat, iar subvențiile se iau și în funcție de suprafața de teren arabil aflat în administrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *