Ministrul Agriculturii, despre acordul între premier şi reprezentanţii fermierilor pentru încetarea protestelor

Sursă foto: Facebook / Florin Barbu

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a afirmat, referitor la acordul semnat între premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor privind încetarea protestelor, că „numai dialogul este calea pentru rezolvarea problemelor şi mă bucur că fermierii şi transportatorii de la Afumaţi au înţeles că avem soluţii pentru toate revendicările prezentate”.

„Împreună cu premierul Marcel Ciolacu am avut o nouă întâlnire cu reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor care protestează la Afumaţi, iar în urma acordului semnat, aceştia au decis încetarea acţiunilor de protest, atât în Bucureşti, cât şi în teritoriu. Acordul semnat prevede constituirea unui Comitet interministerial, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, care să analizeze şi să găsească cele mai bune soluţii pentru problemele prezentate de fermieri şi transportatori”, a scris Florin Barbu, vineri pe Facebook.
„Aşa cum am spus, numai dialogul este calea pentru rezolvarea problemelor şi mă bucur că fermierii şi transportatorii de la Afumaţi au înţeles că avem soluţii pentru toate revendicările prezentate!”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Marcel Ciolacu şi reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor au semnat, vineri la Palatul Victoria, un acord prin care să se pună capăt de îndată acţiunilor de protest. De asemenea, premierul i-a invitat pe reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor, care protestează la Afumaţi, la o nouă rundă de discuţii, la sediul Guvernului. Acordul semnat prevede ca luni, 5 februarie, prin decizia prim-ministrului, să fie constituit un Comitet interministerial, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, care să analizeze şi să găsească cele mai bune soluţii pentru revendicările protestatarilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: