Ministrul Agriculturii, despre interzicerea tăierii porcilor în România: „O mare prostie!”

Florin Barbu
Sursa foto: Florin Barbu

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, s-a declarat total împotriva interzicerii tăierii porcilor în gospodăriile țărănești și a infirmat zvonurile referitoare la eventuala acordare de tichete pentru achiziția de carne, caracterizând-le drept „o mare prostie!”.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a ținut să lămurească anumite aspecte referitoare la eventuala interzicere a tăierii porcilor în bătătura gospodăriilor românilor și s-a referit și la zvonurile privind o introducere de tichete pentru achiziția de carne.

Ministrul Agriculturii i-a liniștit pe românii îngrijorați de o eventuală interzicere a tăierii porcilor în propria gospodărie.

Temerile nu sunt chiar fără fond, câtă vreme noile norme privind aplicarea Legii porcului interzic în totalitate vânzarea porcilor crescuți în gospodăriile țărănești, fiind interzisă, de asemenea, și comercializarea cărnii provenită de la aceștia.

În plus, proprietarii de porci crescuți în gospodărie sunt obligați să declare animalele la Primărie, în Registrul Agricol.

Prezent la un târg de produse tradiționale din Capitală, Florin Barbu a afirmat că că porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice niciodată în România.

În plus, ministrul a caracterizat ideea acordării de tichete pentru achiziţia de carne drept „o mare prostie”, pentru că încurajează consumul de carne de porc din străinătate.

„Porcul nu trebuie să fie interzis în gospodărie. Nu se va interzice niciodată în România, iar cine spune că vom da tichete… E o mare prostie.

Porcul se poate sacrifica, porcul se poate vinde din gospodăriile populaţiei. Noi păstrăm tradiţia şi niciodată, cât voi fi ministru al Agriculturii, nu voi interzice acest lucru!”, a declarat Florin Barbu, citat de news.ro.

Ministrul Agriculturii a mai spus că românii îşi pot comercializa porcii crescuţi în gospodării, atât în perioada Crăciunului, cât şi pe tot parcursul anului, cu aviz gratuit de la medicul veterinar din care să reiasă că animalul nu este bolnav.

„Păstrăm tradiţiile, protejăm gospodăria ţărănească! Românii îşi pot comercializa porcii crescuţi în gospodării, atât în perioada Crăciunului, cât şi pe tot parcursul anului, cu aviz gratuit de la medicul veterinar din care să reiasă că animalul nu este bolnav.

Am explicat, din nou, la un târg de produse româneşti, la o şezătoare cu jurnaliştii, că nimeni nu va putea să interzică românilor să crească, să sacrifice şi să vândă porcul din gospodărie! Păstrăm tradiţia şi fiecare român sărbătoreşte româneşte, de Crăciun!”, a mai transmis ministrul PSD, pe pagina sa de Facebook.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: