Ministrul Agriculturii: Fermierii ar putea accesa credite pe termen lung, garantate 100% de stat

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Fermierii români ar putea accesa din acest an credite pe termen lung, garantate 100% de către statul român, pentru investiţii şi capital de lucru, inclusiv pentru achiziţionarea de terenuri, noua măsura de sprijin fiind notificată deja la Comisia Europeană, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, potrivit Agerpres.

„O să venim cu «Creditul Agricol» prin care să le dăm fermierilor, cu o dobândă mai mică, accesul la creditare, cu o marjă fixă de 1,95% +ROBOR, garantat 100% de stat. Va fi, pe de o parte, pentru investiţii pe o perioadă de 20 de ani, inclusiv pentru achiziţionarea de terenuri, iar, pe de altă parte, pentru capital de lucru pentru o perioadă de 10 ani. Vreau să cresc perioada de rambursare, să nu mai punem presiune pe fermieri să restituie în 5 – 6 ani aceşti bani către sistemul bancar. Am notificat deja la Comisia Europeană şi suntem în negocieri pentru creşterea perioadei de rambursare”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii.

Până în prezent, aproape 4.000 de fermieri au beneficiat de „Creditul fermierului”, o măsură de sprijin lansată pe cadrul Ucraina, unde MADR a alocat deja peste trei miliarde de lei.

„Am avut «Creditul fermierului» pe cadrul Ucraina, prin care am suportat ROBOR pe perioadă de criză, COVID, război. Noi am dat credite de trei miliarde de lei pe «Creditul fermierului». Acum, timp de 5 ani, tot ROBOR-ul la toţi fermierii va fi plătit de către Ministerul Agriculturii. E un impact destul de mare, de aproape 50 – 60 de milioane de euro pe an, dar eu m-am bucurat foarte mult că 3.900 – 4.000 de fermieri care au accesat creditul acesta au fost salvaţi”, a precizat Florin Barbu.

Potrivit sursei citate, în perioada următoare vor fi lansate „foarte multe programe şi pentru fermele mici”, pentru a putea creşte producţia la produsele autohtone.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: