Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: Îmi doresc continuarea plafonării preţului alimentelor de bază

florin barbu
Sursa foto: Inquam / George Călin

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu a declarat miercuri că îşi doreşte continuarea plafonării preţului alimentelor de bază, pentru că ordonanţa are un rol foarte important, el precizând că sunt alimente de bază care sunt consumate de 50% din români şi aceste alimente de bază sunt necesare pentru toate familiile cu venituri mici şi medii. Ministrul a mai anunţat că vor fi luate în calcul toate produsele care în perioada sărbătorilor pascale.

”Îmi doresc continuarea plafonării alimentelor de bază, pentru că ordonanţa are un rol foarte important. Sunt alimente de bază care sunt consumate de 50% din români şi aceste alimente de bază sunt necesare pentru toate familiile cu venituri mici şi medii”, a declarat Florin Barbu într-o conferinţă de presă.

Ministrul a anunţat că va avea o întâlnire cu reprezentanţii retailerilor din România, pe tema prelungirii măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază cu încă trei luni şi va avea o întâlnire şi cu procesatorii.

”Voi avea discuţii inclusiv cu premierul Marcel Ciolacu pe acest subiect şi vă vom informa decizia pe care o vom lua în Guvern, dacă vom prelungi această ordonanţă”, a spus ministrul Agriculturii. El a precizat că, din punctul lui de vedere, îşi doreşte ca această ordonanţă să fie prelungită pentru că s-a dovedit una foarte bună şi şi-a produs efectele în piaţă.

”Am discutat, vom lua în calcul toate produsele care în perioada sărbătorilor pascale vor fi consumate de români”, a mai spus ministrul Barbu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: