Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunţă marţi că încep plăţile pentru Programul Usturoiul, el precizând că peste 2.700 de fermieri produc usturoi românesc. Toţi cei înscrişi în acest program vor primi în conturi în zilele următoare, prima tranşă de 1500 euro. În total, ministerul a virat 40 de milioane lei către Direcţiile Agricole Judeţene pentru a alimenta conturile fermierilor.
Ministrul Agriculturii anunţă că peste 2.700 de fermieri produc usturoi românesc.
”În pieţele găsim tot mai mult usturoi românesc pentru că numărul celor înscrişi în Programul Usturoiul a ajuns la 2702. Cei mai mulţi sunt din judeţele Olt, Buzău, Timiş şi Teleorman. Toţi cei înscrişi în aceast program vor primi în conturi în zilele următoare, prima tranşă de 1500 euro”, a spus ministrul Agriculturii.
Florin Barbu precizeaxă că în total, a virat 40 de milioane lei către Direcţiile Agricole Judeţene pentru a alimenta conturile fermierilor iar următoarea tranşă de 1500 de euro o vor primi în luna septembrie.
”Vom continua să lucrăm pentru a îmbunătăţi acest program, care aduce pe mesele românilor usturoiul românesc şi care alături de alte măsuri, susţine producţia românească. Aşa putem cumpăra româneşte”, precizează Barbu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News