Ministrul agriculturii îi îndeamnă pe români să cumpere alimente produse și prelucrate în țară

Sursa foto: Florin Barbu

Plafonarea la 20% a adaosului comercial la inputurile din agricultură ar duce la scăderea semnificativă a prețurilor la produsele agricole – estimează ministrul Florin Barbu, care spune că va propune această măsură în guvern.

El îi încurajează pe cetățeni să cumpere alimente produse și prelucrate în țară, pentru a sprijini firmele autohtone, dar și pentru a se asigura de calitatea mărfurilor achiziționate.

„Să meargă în magazinele de retail din România, să se uite pe etichetă și să cumpere produse românești, procesate de către procesatorii români. Acesta este îndemnul meu către români. Avem în magazine alimente românești, aceste alimente trebuie cumpărate, pe de-o parte, pentru a avea un aliment sănătos, cu etichetă curată, iar în al doilea rând să ajutăm fermierii și procesatorii români, pentru că așa trebuie să fim într-un stat, să ne ajutăm unii pe alții, ca români.” a spus Florin Barbu.

Ministrul agriculturii are azi la Galați întâlniri cu fermieri și firme agricole din județ.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: