Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vorbit despre sectorul zootehnic din România, subliniind că România are cel mai de calitate pui din Uniunea Europeană, hrănit cu cereale.
„Sunt state care produc carne de porc, carne de pasăre, unde doar 50% din hrana acestora este reprezentată de cereale. În România porcii și păsările sunt crescute cu hrană formată din 90% cereale. Că e sector avicol, că e sector de porcine, noi producem carne, iar mâncarea are în componență 90% cereale. Nu mai vorbim de partea de sector avicol unde România deja deține un grad de autosuficiență de 160%. Avem cel mai de calitate pui din Uniunea Europeană, am deschis două piețe importante, Franța și Italia, unde aceste state importă puiul făcut la noi cu 70, cu 90% porumb, adică un pui de calitate. Și cred că în anul următor ajungem undeva la 180 de milioane de pui pe care îi vom exporta în cele două state”, a declarat Florin Barbu pentru Adevărul.
Ministrul a explicat că Guvernul finanțează partea de reproducție atât la păsări, cât și la porc și „până la 31 decembrie terminăm în sectorul de porc 46 de mii de locuri de cazare în sistemul de reproducție”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News