Radu Miruță a anunțat, într-o postare pe rețelele de socializare, relansarea unui proiect din PNRR care vizează robotizarea proceselor repetitive din instituțiile statului, proiect despre care spune că fusese abandonat anterior.
Potrivit acestuia, 240 de procese birocratice au fost deja selectate și urmează să fie automatizate în această primăvară, iar 32 de instituții publice vor beneficia de sisteme care le vor permite să colaboreze mai rapid. Scopul este reducerea birocrației și oferirea unor răspunsuri mai clare și mai rapide pentru cetățeni.
„Știu că oamenii așteaptă de la stat servicii publice eficiente, fără drumuri inutile și fără întârzieri. Respectul față de cetățean se arată prin eficiență. Tocmai de aceea am repus pe picioare un proiect important din PNRR: robotizarea proceselor repetitive din administrația publică. Nu este un proiect spectaculos, dar schimbă fundamental modul în care statul interacționează cu cetățenii”, a scris Miruță.
Acesta a precizat că automatizarea celor 240 de procese ar putea aduce economii de peste 40.000 de ore de muncă manuală pentru fiecare instituție implicată, timp care ar urma să fie redirecționat către relația directă cu publicul. În plus, potrivit estimărilor, erorile administrative ar putea fi reduse cu peste 75%, iar în unele cazuri chiar eliminate complet.
Radu Miruță a mai arătat că a analizat recent stadiul implementării proiectului împreună cu echipa Autorității pentru Digitalizarea României și cu firmele implicate, subliniind că inițiativa nu vizează doar o singură instituție, ci întregul aparat administrativ. El a amintit că proiectul este susținut printr-un memorandum adoptat de Guvern.
Deși a recunoscut existența unor întârzieri și a unor pași care trebuie accelerați, Miruță spune că direcția este una corectă și că succesul depinde de implicarea tuturor ministerelor.
„Modernizarea statului nu se face peste noapte, dar poate fi realizată pas cu pas, dacă există consecvență. Eu nu renunț. Rămân implicat și determinat să livrez schimbările promise”, a transmis acesta.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








