Skip to content
Politică

Ministrul Apărării – întâlnire la New York cu subsecretarul general al ONU; Leş a apreciat importanţa colaborării cu Organizaţia

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, s-a întâlnit, marţi, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York, cu subsecretarul general al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix, discuţiile fiind axate pe eficientizarea misiunilor derulate sub egida Organizaţiei.

Întrevederea a avut loc cu prilejul vizitei pe care Gabriel Leş o efectuează în Statele Unite ale Americii, alături de o delegaţie a României, condusă de premierul Viorica Dăncilă, informează agerpres.ro.

Discuţiile au avut loc în contextul reafirmării rolului ţării noastre de contributor activ la misiunile şi operaţiile ONU de menţinere a păcii, fiind axate pe eficientizarea misiunilor derulate sub egida Organizaţiei şi participarea ţării noastre, în perioada octombrie 2019 – octombrie 2020, cu un detaşament de elicoptere de transport, la misiunea ONU integrată de stabilizare din Mali„, precizează MApN într-un comunicat.

Potrivit MApN, ministrul Gabriel Leş a apreciat importanţa colaborării cu ONU, fapt reiterat şi de Jean-Pierre Lacroix, care şi-a exprimat aprecierea faţă de angajamentul României de a sprijini Organizaţia mondială cu o capabilitate de asemenea importanţă”.

Întâlnirea dintre cei doi oficiali a reprezentat o bună ocazie de a reafirma angajamentul ţării noastre pentru întărirea misiunilor şi operaţiilor de pace desfăşurate sub egida ONU şi creşterea eficienţei acestora, suplimentarea participării la misiuni sub egida acestei Organizaţii contribuind la creşterea profilului României ca furnizor de securitate„, se menţionează în comunicat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *