Ministrul Apărării pune piciorul în prag: „Nu începe niciun război şi nu va fi luat nimeni în Armată”

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, spune vineri că nu va începe niciun război și că Armata face doar exerciții normale pentru siguranța României.

Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat vineri că ştirile false răspândite în mass-media şi pe reţelele sociale zilele acestea legat de un potențial război nu sunt adevărate.

El a spus vineri că „nu începe niciun război” şi „nu va fi luat nimeni” în Armată.

„În spaţiul public vedeţi multe ştiri false, multe minciuni care sunt răspândite în spaţiul public, în social-media de cei care vor să destabilizeze România, de cei care care vor o Românie slabă, o Armată română slabă şi vreau să clarific un lucru: nu începe niciun război, nu luăm pe nimeni la oaste”, a scris Ionuț Moşteanu pe pagina sa de Facebook.

El a mai precizat, de altfel, că imaginile care circulă în spațiul online arată un exerciţiu de antrenament normal al Armatei, similar cu cele desfăşurate în anii anteriori.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: