Radu Miruță recunoaște că România are capacități limitate, dar nu exclude implicarea în deblocarea Strâmtorii Ormuz

Radu Miruță, ministrul Apărării
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a explicat, luni seară, la B1 TV, că afirmațiile sale, despre participarea României la dezescaladarea situației în Strâmtoarea Ormuz, au fost făcute într-un context ipotetic. Miruță recunoaște că Armata Română are capacități limitate, dar cu toate acestea, nu exclude scenariul implicării țării noastre în conflict.

Radu Miruță a oferit clarificări, după declarațiile sale despre trimiterea de trupe în Strâmtoarea Ormuz. Acesta a subliniat că a prezentat un context ipotetic și că orice inițiativă presupune discuții cu cele șase țări care solicită deblocarea zonei.

„Președintele României a declarat că România să fie printre țările care participă la discuții pentru o soluție în Strâmtoarea Ormuz. Eu explic opțiunile prin care Armata Română ar putea, ipotetic, contribui. Cele șase țări trebuie să discute pentru a face o lista cu necesități. Nu suntem acolo. Nicușor Dan a spus că România intră în camera celor care vor discuta asta”, a declarat Miruță.

Ministrul Apărării a recunoscut că România nu dispune de capacități militare complexe, însă nici nu e exclus complet posibilitatea ca țara noastră să se implice în dezescaladarea situației.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: