„Ministrul” AUR al Economiei spune care ar fi prima urgență a viitorului guvern. Mesaj pentru cei cu economii în lei

Sursa foto: Petrisor Peiu / captura video

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, propus anul trecut ca ministru al Economiei într-un eventual guvern AUR spune că „scăderea deficitului bugetar prin reducerea cheltuielilor este prima urgență, cea mai importantă, deocamdată trebuie să supraviețuim, după care vom pune în aplicare celelalte măsuri pe care le propunem”.

  • Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a explicat joi, 8 mai, într-un interviu acordat HotNews.ro, care consideră că au fost motivele deprecierii leului în fața euro, dar și ce măsuri imediate ar trebui luate de viitorul guvern.
  • Săptămâna trecută, euro a avut trei zile consecutive de creștere, după ce pragul de 5 lei pentru un euro a fost depășit în premieră marți. Vineri, 9 mai, a fost prima zi în care leul s-a apreciat.
  • Această tendință de apreciere a leului a continuat și luni, 12 mai, când BNR a afișat un curs de 5,0993 lei pentru un euro, în scădere cu 0.0172 lei (0.34 %) față de vineri, când a fost 5,1165 lei.

HotNews.ro: Domnule senator Peiu, cum vedeți deprecierea leului în fața euro? Care au fost motivele?
Petrișor Peiu: Răspunsul este pe două paliere. În primul rând piața este vulnerabilă, pentru că toți indicatorii financiari plasează România pe ultimul loc din UE, avem cel mai mare deficit bugetar, avem cel mai mare deficit de cont curent, cel mai mare deficit comercial la comerțul cu bunuri, cea mai rapidă creștere a datoriei publice și cea mai mare inflație.

Asta a creat o situație de vulnerabilitate pe care niște investitori speculativi au speculat-o, că de aia sunt speculativi, și Banca Națională a dat din umeri, s-a făcut că intervine. Este adevărat că BNR anunță de ceva timp de ceva timp că va renunța la poziția de apărare a pragului de sub 5 lei pe un euro, dar este curios momentul pe care l-a ales.

Pentru că vă readuc aminte episodul din octombrie 2008, aceeași intervenție speculativă la leu, BNR a intervenit atunci cu toate armele, ba chiar i-a scos din piața muncii bancare și pe Lucian Isar și pe Florin Cîțu, care erau trezorieri la cele trei bănci care au făcut atunci atacul speculativ respectiv.

– Dar rezultatul alegerilor cu această schimbare cu George Simion și Nicușor Dan în turul 2 nu a afectat cursul?
-Care este schimbarea? Acest rezultat era așteptat, toate sondajele arătau asta. Ce este așa groaznic? Vreți să spuneți că un partid mărunt de opoziție care are 20% este vinovat de toate aceste cifre, dar guvernul care le-a creat nu are nicio vină? Nu pot să cred asta.

-Ministrul PSD al Economiei spunea recent că leul s-a depreciat în pandemie, în ziua declanșării războiului din Ucraina, în noiembrie 2024 și acum…
Atunci BNR a intervenit, acum nu a mai intervenit.

-Ce i-ați sfătui pe românii care au economii în lei?
-Să nu intre în panică. Să aștepte ziua de 19 mai. Indiferent cine va câștiga, cursul va începe să scadă.

-Există temeri legate de AUR și o incertitudine privind susținerea Rusiei…
-Niște prostii. Nu avem nicio legătură cu Rusia, nu avem nicio chestiune în neregulă, nu dorim să facem nicio mișcare pe plan internațional în sensul ieșirii din paradigma actuală. Nu este o temere sau o incertitudine, este un zvon lansat de către oponenții noștri politici. Cum presa mănâncă de la guvern, tot răspândește asta, simplu.

-Premierul interimar Predoiu spunea că va apela la Parlament pentru aprobarea unor eventuale acte necesare pentru PNRR, în contextul în care guvernul interimar nu poate adopta proiecte de lege și de OUG.
Au majoritate, pot face ce vor.

-Vă întrebăm dacă veți susține ca senator AUR astfel de proiecte de legi.
-Să vedem ce presupun acele proiecte de lege..

-Din punct de vedere economic, ce credeți că ar trebui îndreptat, ce măsuri ar trebui luate imediat după ce guvernul AUR se va instala la Palatul Victoria?
-În primul rând să vedem ce guvern. Va fi un program de guvernare. Așa ca măsuri am spus: scăderea deficitului bugetar prin reducerea cheltuielilor este prima urgență, cea mai importantă, deocamdată trebuie să supraviețuim, după care vom pune în aplicare celelalte măsuri pe care le propunem. Am prezentat în februarie 2025 un proiect de buget alternativ, este public și acolo veți găsi răspunsuri la aceste întrebări.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: