Skip to content
Internațional

Ministrul bulgar al Apărării: Nimeni nu poate garanta securitatea în regiunea Mării Negre fără Bulgaria şi România. Ce spune Zakov despre R. Moldova

spotmedia

Nimeni nu poate garanta securitatea în regiunea Mării Negre fără Bulgaria şi România, susţine ministrul bulgar al Apărării, Dragomir Zakov, într-un interviu acordat AGERPRES.

El face referire la faptul că Parlamentul de la Sofia va vota, săptămâna viitoare, privind eventuala livrare de arme de către Bulgaria Ucrainei.

Chestiunea ajutorului militar este de mare interes public. Înţeleg perfect, dar în acelaşi timp, în calitate de ministru al Apărării, am pledat mereu pentru o abordare prudentă a acestui subiect în dezbaterea publică„, spune Zakov.

Avem un destin comun, deoarece eu cred în asta: nimeni nu poate garanta securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre fără Bulgaria şi România”, a adăugat ministrul.

Întrebat în legătură cu faptul că recent Ministerul de Externe bulgar a recomandat cetăţenilor săi să părăsească R. Moldova cât mai repede posibil, probabil din cauza evenimentelor din Transnistria, el a spus: “Este o decizie luată de colegii de la Ministerul de Externe, pe baza analizei riscurilor actuale pentru cetăţenii bulgari şi cum avem o comunitate importantă acolo, cred că este o măsură preventivă, pentru a evita dificultăţi suplimentare, în caz că situaţia se înrăutăţeşte. Ştiţi că situaţia în Transnistria nu este una calmă şi cred că aceste măsuri sunt doar preventive, nu mai mult”.

La întrebarea: “Militar vorbind, Transnistria este un „butoi cu pulbere”?”, ministrul a răspuns: “Unii spun că în Balcani e tot aşa, deci, da, cred că în toată regiunea sunt dificultăţi acum. Dar riscurile privind Transnistria şi Moldova, statalitatea Moldovei, sunt prezente, mai ales cu ostilităţile din Ucraina. Comunitatea internaţională, cred eu, trebuie să facă tot ce este posibil pentru a evita aceste scenarii, de efect de propagare în Transnistria, deoarece nu vorbim doar de Transnistria, de Moldova. Propagarea poate afecta Balcanii. Aceste lucruri mă duc către aceeaşi concluzie – trebuie să lucrăm cât de îndeaproape posibil, la fiecare nivel. Şi sunt foarte fericit că vizita mea de azi a coincis cu vizita premierului, care a condus o delegaţie guvernamentală consistentă pentru a vorbi cu colegii români despre multe subiecte importante, din multe domenii importante”.

Citeşte interviul integral pe agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *