Ministrul Cercetării: Conectăm 945 de localități rurale din „zone albe”

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a afirmat joi că 945 de localităţi rurale din „zone albe” vor fi conectate la internet de mare viteză.

Prin PNRR, sunt alocaţi 94.000.000 euro pentru localităţile din toată ţara unde nu există internet sau reţelele fixe sunt insuficient dezvoltate.

„Îmi doresc ca toţi copiii din şcolile din mediul rural să aibă acces la internet, acest lucru este obligatoriu pentru a asigura şanse egale pentru toţi elevii. (…) Internetul de mare viteză este o şansă uriaşă pentru un viitor mai bun”, a scris ministrul pe Facebook.

Potrivit acestuia, investiţia nu vizează doar şcolile, ci şi dispensarele, primăriile şi celelalte instituţii publice care au nevoie de această resursă pentru a îşi desfăşura activitatea. AGERPRES/(AS – autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: