Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat că a făcut o propunere legislativă pentru ca şi angajaţii din muzee şi biblioteci să intre cel puţin pe acelaşi sistem de salarizare cu angajaţii din domeniul educaţiei. Ea a adăugat că sunt angajaţi în muzee care câştigă sub salariul minim.
Raluca Turcan a declarat sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv, că a creat o lege o salarizării pentru domeniul cultural.
“Împreună cu partenerii din domeniu, partenerii sociali, am creat o variantă de lege a salarizării pentru domeniul cultural pe care am înaintat-o Ministerului Muncii. A fost şi acceptată şi avem şi garanţia că ea se va regăsi în noua lege a salarizării. În primul rând, stimulăm debutanţii astfel încât dacă termini o facultate vocaţională, să fii motivat să activezi în domeniul cultural. Am redus din inechităţile dintre industria de spectacole şi muzee sau biblioteci, alte instituţii culturale”, a afirmat Raluca Turcan.
Ea a fost întrebată cam la cât s-ar ridica salariul unui debutant.
“Depinde. Pentru că acum avem inflaţia. E riscant pentru mine să dau cifre, însă certitudinea este că a fost acceptată de toţi reprezentanţii domeniului cultural această variantă. Am reaşezat puţin coeficienţii, astfel încât să fie stimulaţi cei care intră în activitate. S-a întâmplat un lucru foarte bun în România, şi anume salariile din domeniul educaţiei au crescut. Există însă şi o vulnerabilitate pentru alte domenii, şi anume că există instituţii care la aceeaşi pregătire, aceeaşi profesie în sistemul educaţional, angajaţii beneficiază de salarii mai mari, în timp ce aceleaşi instituţii acreditate în domeniul cultural, de exemplu, au salarii angajaţii mai mici”, a răspuns ministrul Culturii.
Raluca Turcan a menţionat că a început negocierile cu sindicatele.
“Zilele acestea chiar mi-am început anul cu negocieri cu sindicatele, pentru că, pe bună dreptate, oamenii sunt nemulţumiţi şi spun ”Domnule, oameni care lucrează în Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional de Istorie, instituţii muzeale acreditate cu zeci de mii, sute de mii de vizitatori e oarecum inadmisibil să câştige mai puţin decât angajaţi la acelaşi nivel de calificare, dar care sunt într-o altă subordine. Domeniul Educaţie este un exemplu. Şi am avut discuţii cu sindicatele, am avut discuţii şi la nivelul Guvernului, la Cancelaria premierului, am discutat cu ministrul Finanţelor şi am creat o propunere de modificare legislativă, astfel încât şi angajaţii din muzee, biblioteci cel puţin să intre pe acelaşi sistem de salarizare cu angajaţii din domeniul educaţiei”, a declarat Turcan.
Ea a transmis că speră ca această modificare să treacă.
“Eu sper ca această modificare să treacă şi atunci cel puţin avem partea de muzee şi biblioteci oarecum aşezată în acest an, astfel încât să poată să performeze şi să deschidă cultura către public şi pe partea de instituţii de spectacole, unde salariile erau mai mari pentru că funcţionează pe altă lege, să beneficieze de majorarea de 5% care s-a aplicat întregului sistem bugetar”, a explicat ministra Culturii.
Întrebată dacă sunt angajaţi din instituţiile de cultură care au salarii sub 3.000 de lei, Raluca Turcan a răspuns: “Da, evident, sunt oameni care, din nefericire, câştigă sub salariul minim. Este o realitate în muzeele naţionale din România. Salariul minim brut, da”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News