Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

„Noi trebuie să reducem numărul de norme libere pe care le avem în sistem, număr de norme care este mare şi unde plătim sau avem cheltuieli la plata cu ora într-un cuantum foarte mare. Şi atunci ce trebuie să facem? Să ducem o parte din acele ore în norma didactică. Am făcut acest lucru la nivel minim. Adică sunt duse două ore. Încă cu această creştere cu două ore ne aflăm sub media a ceea ce există în țările Uniunii Europene”, a explicat ministrul, într-o intervenție pe Facebook.

Potrivit lui Daniel David, norma săptămânală va crește, în medie, de la 3,6 la 4 ore, ceea ce ar echivala cu aproximativ 24 de minute suplimentare de predare pe zi.

De asemenea, plata cu ora va fi recalculată în funcție de întregul salariu, o practică aplicată deja în alte domenii.

„Sigur că asta scade valoarea plăţii pe care o facem pentru o oră luată la plata cu ora, dar este un calcul corect şi atât îşi permite în acest moment ţara”, a adăugat David.

Ministrul a mai anunțat că a fost regândită și structura claselor pentru a reduce normele libere, fiind ajustate limitele privind numărul de elevi în clasă și criteriile pentru funcționarea școlilor cu personalitate juridică. Aceste modificări se aliniază, susține ministrul, cu standarde europene sau cu situații aplicate în România în urmă cu cinci ani.

„Din păcate, la acest deficit uriaș care ne poate bloca țara, educația a avut și are o contribuţie. A avut şi are o contribuţie mare prin unele decizii poate bine intenţionate, dar complet nesustenabile din punct de vedere financiar care au vizat două lucruri: creşterea cheltuielilor cu resursele umane şi creşterea fondului de burse”, a declarat Daniel David.

El a subliniat însă că nicio măsură nu va afecta salariile cadrelor didactice și că nu se vor pierde locuri de muncă în sistemul de învățământ.

Măsurile fac parte din eforturile Guvernului de a limita cheltuielile bugetare în sistemul de învățământ, în contextul unui deficit considerat „uriaș”.

Măsurile au stârnit nemulțumiri în rândul cadrelor didactice. Aproximativ 3.000 de profesori din învățământul preuniversitar s-au aflat la Parlament, cerând ca Educația să nu fie sacrificată pentru acoperirea unui deficit bugetar pe care nu cei obligați să suporte tăierile bugetare l-au generat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: