Skip to content
Politică

Ministrul de Externe, pus pe treabă: Demersuri pentru a consolida apărarea colectivă

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, va participa, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre NATO, ocazie cu care va semna, alături de omologii din statele Alianţei, Protocolul de Aderare a Muntenegrului.

”Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, va participa, pe 19 şi 20 mai, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe NATO, un reper important în pregătirea Summit-ului NATO de la Varşovia (8-9 iulie 2016). Şeful diplomaţiei române va semna, alături de omologii din statele NATO, Protocolul de Aderare a Muntenegrului la NATO, moment menit să reafirme relevanţa politicii NATO a ‘uşilor deschise’ ”, informează MAE.

Potrivit sursei citate, în cadrul sesiunilor de lucru ale reuniunii ministeriale, vor fi discutate aspecte legate de consolidarea apărării colective şi răspunsul NATO la evoluţiile de securitate din vecinătatea estică şi sudică, rolul Alianţei în proiectarea stabilităţii, precum şi sprijinul pentru statele partenere.

Totodată, mai arată MAE, vor fi abordate consolidarea parteneriatului strategic NATO-UE, precum şi perspectivele parteneriatului NATO-Afganistan.

În marja reuniunii ministeriale, şeful diplomaţiei române va avea o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din state Aliate şi partenere NATO, precizează Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *