Ministrul de Externe ungar nu vrea introducerea serviciului militar obligatoriu european

Peter Szijjarto

Ideile nebuneşti despre introducerea serviciului militar obligatoriu european sunt inacceptabile, guvernul maghiar nu va permite sub nici un pretext să trimită tineri din Europa Centrală, printre care şi maghiari, în războiul din Ucraina, a anunţat ministrul ungar de Externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Bruxelles, relatează MTI.

La conferinţa de presă care a urmat şedinţei Consiliului Afacerilor Externe, şeful diplomaţiei ungare a relatat că miniştrii statelor membre s-au întâlnit pentru ultima oară până la alegerie europene şi din păcate această numărătoare finală aduce cu sine o accentuare a atmosferei de război, majoritatea participanţilor doresc să trimită mai mulţi bani şi mai multe arme în Ucraina, ceea ce nu ar face decât să conducă la mai multe distrugeri şi mai multe victime.

„Apar idei din ce în ce mai nebuneşti, şi în mod clar, marea majoritate a statelor membre UE nu poate fi făcută să se îndepărteze de ele”, a spus ministrul, menţionând ca exemple trimiterea de militari şi propunerile potrivit cărora armele occidentale ar putea fi folosite şi împotriva unor ţinte din Rusia.

„Aici se vorbeşte pozitiv despre iniţiativa potrivit căreia ţările membre NATO să doboare rachete ruseşti peste teritoriul Ucrainei, totodată, din păcate, colegii miniştri de externe nu s-au distanţat nici de ameninţarea unui război nuclear”, a mai adăugat oficialul ungar.

Ministrul ungar de externe a menţionat că cea mai recentă idee nebunească este introducerea serviciului militar obligatoriu în Europa. „Iar în baza situaţiei, înţelegem exact la ce se referă această propunere (.) În Ucraina, pierderile de vieţi omeneşti devin din ce în ce mai insuportabile, bărbaţii nu sunt lăsaţi să iasă din ţară, iar acum vor să înroleze în război tinerii europeni”, a subliniat Szijjártó.

„Cerem în mod hotărât de la toţi politicienii europeni care se gândesc la stagiul militar obligatoriu să îi pună capăt imediat! Jos mâinile de pe tinerii din Europa Centrală, jos mâinile de pe tinerii din Ungaria!” – a afirmat ministrul ungar de externe.

Péter Szijjártó a abordat, apoi, proiectul celui de-al paisprezecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, subliniind că în forma sa actuală, acesta este contrar intereselor economice ale Ungariei, respectiv ar pune în pericol şi securitatea aprovizionării cu energie a ţării, prin urmare, guvernul maghiar nu este dispus să îl voteze.

Ministrul a explicat că în această formă, măsurile ar aduce „o lovitură profundă” industriei agricole şi alimentare din Ungaria, ar periclita în mod fundamental modalitatea de plată a aprovizionării cu energie, ar încetini mult şi ar îngreuna extinderea centralei nucleare de la Paks şi ar încălca grav suveranitatea Ungariei prin faptul că la acordarea anumitor licenţe de export ar oferi şi altor state membre dreptul la decizii din partea autorităţilor de export ale ţărilor respective.

Péter Szijjártó şi-a reiterat poziţia potrivit căreia toate cele treisprezece pachete de sancţiuni de până acum au eşuat, şi că restricţiile au făcut mult mai rău Europei decât Rusiei.

Ministrul a remarcat că a fost supus la multă presiune din partea colegilor săi, însă a menţinut ferm poziţia guvernului maghiar şi cu privire la noua sumă de 6,5 miliarde de euro care urmează să fie eliberată din Cadrul european de pace, pentru livrarea de arme către Ucraina.

„Şi a rezultat un mare scandal, colegii germani, lituanieni, irlandezi, polonezi şi alţi colegi s-au năpustit asupra mea, însă asta nu ne-a putut zdruncina poziţia. Oricât de tare ar striga politicienii europeni pro-război, oricât de repede ar da comenzi presei internaţionale cu privire la ce ar trebui scris despre o şedinţă de consiliu, chiar în timp ce încă dezbatem subiectul de pe ordinea de zi, noi nu vom ceda presiunii pro-război”, a afirmat politicianul maghiar.

Citește articolul integral AICI.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: