Ministrul de Finanțe, după întâlnirile cu oficialii europeni. „Nu am discutat despre alte creșteri de taxe”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav ganea

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat luni, 22 septembrie, că, deși la reuniunea informală ECOFIN de la Copenhaga nu s-au discutat creșteri suplimentare de taxe, nu poate garanta că acestea nu vor fi aplicate în viitor.

Oficialul a precizat la Antena3 CNN că rectificarea bugetară va fi o „recalibrare responsabilă” a cheltuielilor statului, menită să asigure atât finanțarea investițiilor și a cheltuielilor esențiale, cât și respectarea țintelor fiscal-bugetare, în coordonare cu Comisia Europeană și agențiile de rating.

Alexandru Nazare s-a întors recent de la reuniunea miniștrilor de finanțe ECOFIN, cea informală de la Copenhaga, a fost și în Statele Unite, iar luni, 22 septembrie, premierul României, Ilie Bolojan, se află la Bruxelles, unde are discuții cu comisarii de acolo.

„Nu am discutat acolo de creșteri de taxe. Deși există această informație în spațiul public, pot să vă confirm acum: nu am discutat despre alte creșteri pe taxe sau altceva în plus față de ceea ce știm în momentul de față”, a spus Nazare, la Antena 3.

Ulterior, oficialul a mai făcut următoarele precizări.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: