Ministrul de Interne anunță măsuri de schimbare în Poliția Română după accidentul de la 2 MAI

sursa: gov.ro
sursa: gov.ro

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat luni la prezentarea raportului Corpului de control privind accidentul de la 2 MAI, că declaraţia de astăzi nu va viza doar concluziile Corpului de control, va constitui baza politico-administrativă, la nivelul MAI, pentru o acţiune de schimbare progresivă şi cuprinzătoare, la nivelul întregii Poliţii Române şi a centralei instituţiei. Predoiu a spus că şoferul Vlad Pascu oprit în trafic de şeful Serviciului Rutier Constanţa, şi trebuia sancţionat pentru lipsa semnului de începător, în plus, nu s-a respectat ridicarea plăcuţelor de înmatriculare.

„Am primit raportul de control astăzi, în cursul după-amiezii. Mă voi referi exclusiv la cazul Constanţa-Vama Veche, analiza evenimentelor de la Crevedia este în curs la nivelul departamentelor din minister şi în foarte scurgt timp, în aceatsă săptămână, vor fi prezentate de şeful DSU cncluziile acestei analize. Declaraţia de astăzi nu va viza doar concluziile Corpului de contro, va avea mai mutle puncte şi va constitui baza politico-administrativă, la nivelul MAI, pentru o acţiune de schimbare progresivă şi curprinzătoare, la nivelul întregii Poliţii Române şi a centralei MAI”, a spus Predoiu.

Ministrul a ţinut să precizeze că „personal, a lăsat toată independenţa Corpului de Control în efectuarea controlului. „Şeful Corpului de Control nu este numit de mine, nu l-am cunoscut până să ajung în minister şi nu am comunicat cu dânsul pe perioada controlului”, a spus ministrul.

Cătălin Predoiu a menţionat că va prezenta exclusiv concluziile Corpului de control dar ulterior şi consideraţiile. „Niciuna dintre concluziile sau prounerile raportului ori din consideraţiile pe care le voi face şi deciziile pe care le voi anunţa nu pot şi nu vor înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a spus el.

Predoiu a prezentat evenimentele, el arătând că la 18 august, ora 21.40, numitul făptuitor aflat la volanul unui autoturism a fost oprit în trafic, în Municipiului Constanţa, de către un comisar şef de Poliţie, şeful serviciului rutier Constanţa.

„Raportul Corpului de control constată şi susţine că la acest moment au fost încălcate norme, pentru că trebuia aplicată sancţiunea contravenţională pentru lipsa semnului distinctiv de începător, şoferul având mai puţin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere”, a spus Predoiu.

El a precizat că au fost încălcate prevederi legale care prevedeau ridicarea plăcuţelor de înmatriculare ale autoturismului verificat.

Ministrul a mai spus că la ora 00.40, s-a recepţionat un Apel 112, în care se făceau menţiuni privind modalitatea neobişnuită în care era condus autoturissmul pe drumul public. Predoiu a spus că în raport sunt precizate menţiuni legate de presupusă conducere sub influenţa alcoolului dar ulterior şi presupus consum de droguri. „Asta a semnalat cetăţeanul la 112”, a arătat Predoiu.

Potrivit ministrului, apelul a fost gestionat de un operator 112, un agent şef de poliţie şi dispecerul Poliţiei Mangalia, agent şef adjunct de politie.

„La acest moment operativ, au fost încălcate proceduri de sistem, care stabilesc activităţi care se vor întreprinde de către personalul poliţiei. (..) După preluarea apelului de urgenţă, nu au transmis datele suplimentare echipajelor din dispozitiv obţinute de la apelant şi nu au completat toate câmpurile fişei de caz 112 şi nici datele necesare privind soluţionarea evenimentului. Nu au raportat evenimentul conducerii”, a mai spus Predoiu.

Ministrul a mai precizat că la data de 19 august, la ora 02.35, a fost depistat în trafic, dat în consemn. Un agent de politie, în timp ce se deplasa cu autospecialaă, în care se mai aflau un plutonier şi patrula compusă dintr-un agent principal de poliţie şi un plutonier adjutant, în Vama Veche a depistat autoturismul.

„La acest moment procedural, conform raportului Corpului de Control, agentul de poliţie a încălcat prevederi legale, prin aceea că nu a ridicat plăcuţele, nu a pornit imediat dispozitivul portabil, body camera, acesta fiind pornit în momentul în care s-a efectuat testul de alcoolemie”, a spus ministrul.

Predoiu a mai menţionat că agentul era obligat să îl ducă pe tânăr la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice, dacă nu a putut fi supus testării pentru substanţe psiho-active.

„La ora 02.40 după oprirea în trafic au fost fotografiate cartea de identitate şi numărul de înmatriculare, au fost transmise pe grupul de whattsapp”, a spus ministrul.

Predoiu a precizat că un agent şi un plutonier au efectuat şi controlul maşinii iar în portiera stângă au fost găsite un pachet de ţigări în interiorul căruia era o ţigară confecţionată artizanal, parţial consumată, care conţinea o materie vegetală (..) specifică canabisului şi medicamente”.

„Au fost încălcate prevederi legale pentru nu au fost conduşi la sediul Biroului de Poliţie Vama Veche-2 Mai şi însoţitorii şoferului, deşi au fost legitimaţi”, a arătat Predoiu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: