Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că, în unele zone ale Parlamentului, instituţiile precum Poliţia, Jandarmeria, Serviciul de Pază şi Protecţie pot interveni, ”dar în anumite condiţii, să păzească un astfel de spaţiu”. Predoiu susţine că bărbatul care a pus foc în Parlament a fost identificat în câteva ore, ”pornind de la nimic”.
Cătălin Predoiu, care este şi parlamentar, afirmă că incidentul de la Parlament, când un bărbat a dat foc în unul dintre spaţiile destinate vizitatorilor, nu este unul singular. Predoiu a povestit că şi în trecut au mai fost incidente de securitate la Parlamentul României.
”Au mai fost incidente anterioare, un turist care s-a distrat prea mult în Centrul Vechi şi din eroare a ajuns să doarmă în Parlament. S-a trezit a doua zi, acum câţiva ani de zile, şi nu mai ştia nici unde e, el voia să ajungă la Marriott, a ajuns în Parlament. Au mai fost astfel de discuţii, dar e nevoie de o conlucrare acolo, între partea administrativă a Parlamentului ca persoană juridică şi Poliţie, Jandarmerie, SPP, instituţii ale statului care au şi puterea şi obligaţia stabilită de lege, dar în anumite condiţii, să păzească un astfel de spaţiu”, a explicat Cătălin Predoiu, miercuri seară, la Digi 24.
Predoiu spune că dispozitivul de securitate de la Parlament ”trebuie regândit şi trebuia regândit de mult”, arătând că nu se pot face modificări de către Poliţie ignorând regulile interne ale instituţiei Parlamentului. El spune că în ultimii ani au apărut „noi provocări” la adresa climatului de siguranţă publică, la nivel societal, iar măsurile de protecţie trebuie să ţină pasul cu acestea.
În ceea ce priveşte capturarea bărbatului care a pus foc în Parlament, ministrul cataloghează operaţiunea de identificare a acestuia drept ”să găseşti acul în carul cu fân”, subliniind că ”de la nimic, e la o figură s-a reuşit identificarea lui în câteva ore”, având în vedere că nu se afla în bazele de date.
Un incident de securitate a avut loc, în 17 septembrie, la Palatul Parlamentului, după ce o persoană a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor, în Sala Constantin Brâncuşi.
O angajată din interiorul Palatului a făcut un atac de panică, după ce ar fi fost stropită cu combustibil, aceasta primind îngrijiri medicale. Focul a fost stins de pompierii din clădire, informează news.ro.
Suspectul, un bărbat care a fost surprins de camerele de supraveghere, a fost căutat, fiind prins după aproximativ zece ore.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News