Ministrul de Interne: Transportul buletinelor de vot nu se realizează cu mijloacele MAI

Cătălin Predoiu / Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Sursa foto: Inquam / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a precizat marţi că problemele de organizare apărute în procesul electoral sunt exclusiv în competenţa altor autorităţi, structurile MAI neavând pârghii legale pentru a interveni cu scopul soluţionării acestora.

„Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale de ordine publică, respectiv Poliţia şi Jandarmeria, are, potrivit legii, doar atribuţii de pază a locaţiilor: săli, birouri etc., sigilate, în care sunt depozitate buletinele de vot de către cei care au atribuţii legale în acest sens. De asemenea, structurile MAI au obligaţia de a asigura protecţia buletinelor de vot pe timpul transportului acestora, dar acest transport nu se realizează cu mijloacele MAI, potrivit legii”, precizează ministrul de Interne, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Citeste mai mutl AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: