Skip to content
Societate

Ministrul Economiei: Din 15 iunie, turiștii români care se întorc din Grecia, Bulgaria și Austria nu vor mai fi obligați să stea în izolare

psnews.ro

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri pentru G4Media.ro că cel mai probabil începând cu data de 15 iunie turiștii români care se întorc din vacanțele petrecute în Grecia, Bulgaria și Austria nu vor mai fi obligați să stea în izolare la domiciliu timp de 14 zile, așa cum îi obligă actualele reglementări adoptarea odată cu instalarea stării de alertă.

”Cred că acest lucru va fi rezolvat din 15 iunie, avem discuții cu Ministerul Sănătății în grupul de lucru de la guvern. Grecia, Bulgaria și Austria sunt țări care stau foarte bine din punct de vedere al evoluției pandemiei. E posibil ca din 15 iunie să fie și alte țări în aceeași situație, vom vedea datele de la Institutul Național de Sănătate Publică”, a declarat Virgil Popescu pentru G4Media.ro.

Reamintim că Grecia va deschide aeroporturile din 15 iunie pentru turiștii din 33 de țări, printre care și România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *