Voucherele de vacanță au crescut artificial prețurile în turism, ceea ce nu e sănătos. Ce vină au cei care lucrează în privat?”. Afirmațiile au fost făcute de ministrul Economiei și Turismului, Radu Miruță, care se referă și la participarea companiilor românești la târguri de turism din străinătate: ”Există un beneficiu din participarea la astfel de târguri, dar hai să ne mișcăm un pic mai cu talent, nu mi se pare că este o eficiență fantastică din participarea companiilor din România”.
Radu Miruță spune, la RFI Romania, ce planuri are pentru turism: ”M-am întâlnit cu toți reprezentanții celor care au activitate în turism și am observat două mari tabere. Există o tabără de oameni cu afaceri, mai noi, mai tineri, școliți, care sunt preocupați să facă față concurenței, pe principii liberale: sunt bun, investesc, câștig. Există o altă tabără, care este interesată doar de scheme de ajutor din partea ministerului, domnule, dă-mi niște bani, fac eu, nu fac acolo, dă-mi niște bani, de vouchere din astea care ajută sau nu ajută, de participări gratuite peste tot”.
El subliniază că ”în general, lipsa lor de eficiență în managementul pe care îl întrețin acolo, își doresc cu ardoare și fac gălăgie publică, plătind diverse articole denigratoare la adresa ministerului sau a Guvernului, pentru că nu vine Guvernul cu o plasă de bani și zice uite, ce nu ai reușit tu managerial îți compensez eu cu sacul ăsta de bani. Metoda asta prin care trăiești doar prin scheme de ajutor nu poate să meargă mai departe”.
Ministrul Economiei precizează că ”acum, este o supărare în rândul acestei categorii de care vă spuneam mai devreme cu privire la participarea lor la târgurile internaționale de turism. Au venit la mine, eu nu le-am spus că nu-i mai las să participe la târguri, că asta este scos din context. Eu le-am cerut un singur lucru: compuneți-mi și mie ce metrică vreți voi, astfel încât să rezulte un beneficiu obținut după ce participați la aceste târguri. Eu nu spun că nu-i beneficiu, dar vă las pe voi să spuneți ce vreți. Dar nu se poate să vii la minister să vrei două milioane de euro, atâta costă participările, fără să spui domnule, uite, asta întorc. În orice proiect, în orice management privat, am o nevoie de finanțare, pentru că am un proiect care are un obiectiv care atinge asta. Ei vin și spun: dă-mi banii. Păi, îți dau banii, dar vreau să-mi traduci un pic ce se întâmplă după ce te întorci tu de acolo”.
În opinia lui Radu Miruță, ”cu voucherele de vacanță, sunt două școli de gândire. Una care spune ne ajută, pentru că li se dau oamenilor niște bani, așa cum li se dau și oamenii decât să piardă banii ăia, se duc pe undeva cu ei și mai pun și ei diferența. Altă școală de gândire spune: lucrurile astea au crescut artificial prețurile și au scăzut calitatea, ceea ce afectează concurența (…). Nu-i sănătos. Unele prețuri au fost crescute artificial doar pentru a le consuma banii celor cu vouchere de vacanță. Pentru cei care lucrează în privat care e vina lor să plătească prețuri mai mari pentru niște servicii că stau la aceeași masă cu unii pentru care a plătit statul român? Și atenție, parte din voucherele alea sunt plătite din taxele celor care lucrează în privat”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News