Skip to content
Economie

Ministrul Economiei: Prin PNRR sunt rezervate 500 milioane euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România

Inquam Photos/Octav Ganea

Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prevede 500 de milioane de euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România, iar ecosistemul care va fi sprijinit pentru realizarea acestui tip de investiţie include întreprinderi mari, IMM-uri, cercetarea instituţională, cercetarea academică şi sistemul educaţional la toate nivelele, susţine ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Este evident interesul european, dar şi potenţialul naţional având rezervate 500 milioane euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România prin PNRR. Ecosistemul care va fi sprijinit pentru realizarea acestui tip de investiţie include întreprinderi mari, IMM-uri, cercetarea instituţională, cercetarea academică şi sistemul educaţional la toate nivelele. În acest sens, sunt sprijinite două paliere importante: pe de o parte cercetarea aplicată şi de cealaltă parte, transpunerea rezultatelor cercetării în piaţă prin facilitarea „first industrial deployment„, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei, potrivit unui comunicat.

Ministerul Economiei pregăteşte primul apel de depunere proiecte pentru procesoare cu consum redus de energie şi cipuri semiconductoare – IPCEI ME-CT, finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), estimat în perioada 10 ianuarie 2022 – 4 februarie 2022.

Aplicaţiile, redactate în limba engleză, se vor transmite în perioada 17 ianuarie – 4 februarie 2022 la Ministerul Economiei (conform Metodologiei), urmând ca după recepţionare, până la data de 10 februarie 2022, să fie solicitate clarificări.

Desemnarea proiectelor naţionale şi alocarea fondurilor rezervate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ţinând seama de mijloacele financiare disponibile, va fi definitivată în urma deciziei Comisiei Europene şi printr-o Hotărâre de Guvern privind participarea României în IPCEI ME/CT.

Potrivit comunicatului citat, Uniunea Europeană a definit componentele şi sistemele microelectronice ca fiind condiţia esenţială a unei digitalizări sustenabile. Investiţiile prevăzute vor fi implementate, în principal, prin participarea sau asocierea într-un proiect important de interes comun european (IPCEI-ME), la care şi-au manifestat intenţia de a participa 19 state Membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, pentru a răspunde provocărilor tehnologice, societale şi de securitate în Europa.

Prin finanţările prevăzute în PNRR, România are posibilitatea să contribuie la eforturile europene, bazându-se pe tradiţia sa în domeniu, pe existenţa unor centre de excelenţă şi pe unităţile industriale ale căror activităţi contribuie la lanţul valoric al microelectronicii şi tehnologiei comunicaţiilor, se mai arată în documentul citat.

Vor beneficia de sprijin financiar proiectele cu o puternică componentă inovatoare, care pot include şi investiţii necesare pentru realizarea primei aplicări industriale. Acestea trebuie să se integreze în obiectivele definite la nivel european pentru IPCEI ME/CT şi să poată fi incluse într-una din cele patru teme ale acestuia: anume Sense, Think, Act şi Communicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *