Ministrul Economiei a spus, vineri, la Antena 3 CNN, că a blocat creșterea indemnizațiilor de 12 ori a membrilor Consiliului de Administrație de la Fabrica de Pulberi Făgăraş. Bogdan Ivan a declarat că gestul lor este o „aberație” cu atât mai mult cu cât compania nu face performanță. Mai mult, ministrul a spus că dezmățul pe bani publici de la Făgăraș nu este nici pe departe unul izolat. Pe masa lui au ajuns solicitări de la mai multe Consilii de Administrație privind creșterea indemnizațiilor.
Bogdan Ivan a spus că Fabrica de Pulberi Iași este o companie care nu face performanță, iar solicitarea de creștere a indemnizațiilor membrilor CA-ului nu a fost bazată pe cifre.
„O știu foarte bine pentru că am blocat aberația asta pentru că întâmplător au nevoie și de susținerea ministrului Economiei ca să poată să treacă astfel de aberații pe care au am refuzat să le semnez și să le accept.
Această companie nu este în cea mai bună situație și nu am văzut o creștere a performanței și un plan de redresare care să mă convingă că acești oameni merită bani în plus. Am alocat încă de la începutul anului pentru această companie 20 de milioane de euro pentru investiții directe în două linii de fabricație. Au început procedurile, dar încă nu sunt mulțumit de modul în care se desfășoară”, a spus ministrul Economiei la Antena 3 CNN.
Bogdan Ivan a adăugat că membrii CA-ului Fabricii de Pulberi de la Făgăraș nu sunt singurii care au vrut pretenții de indemnizații mai mari.
„Nu, prima dată se face treabă, se lucrează, se obține performanță și după asta da, sunt de acord, ca acolo unde avem oameni foarte buni, implicați, cu performanță să le creștem indemnizațiile. Până atunci eu nu sunt de acord cu așa ceva.
Sunt mai multe situații în care pe același tipar am refuzat să aprob creșterea acestor indemnizații de 10-12 ori, în condițiile în care nu sunt companii care să aibă o dezvoltare a cifrei de afaceri de 10-12 ori. Când o să aibă lucrurile respective și dacă mai sunt eu la minister o să le aprob. Până atunci, nu”, a spus el.
Creșterea indemnizațiilor viza trei membri noi din Consiliul de Administrație de la Fabrica de Pulberi din Făgăraș. Cei trei membri ai Consiliului au spus că legea permite o mărire a indemnizației chiar de până la 27.000 lei brut lunar.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News