Skip to content
Politică

Ministrul Eduard Novak, implicat într-un accident de mașină. Șoferul era pe locul pasagerului

snst.ro

Ministrul Eduard Novak a fost implicat într-un accident auto luni, 13 iunie, în apropiere de Buzău. Se pare că mașina ministerului a fost prinsă într-un carambol pe șosea, când se întorcea de la Bacău.

În condițiile unui trafic aglomerat, pe carosabilul plin de apă, a fost de ajuns un moment de neatenție pentru ca mai multe mașini să se tamponeze, a fost un accident în lanț, iar una dintre mașini a fost cea a Ministerului Tineretului și Sportului, transmite snst.ro.

În weekendul trecut, sportivul Eduard Novak a participat la o competiție de ciclism – Turul Colinelor Bacău. Întrebarea este oare câți sportivi din România se deplasează la competiții cu mașini de lux, pe banii statului român?

Trecem peste cheltuielile privind deplasarea și ne întoarcem la accidentul care a avut loc. Informațiile noastre sunt că la volan se afla ministrul Novak, șoferul era în dreapta, pe post de copilot. Depășim și acest aspect legal/nelegal și aflăm că nu s-au întocmit documentele necesare la fața locului. Orice conducător auto știe că în astfel de situații există o procedură simplă, a constatării amiabile și a declarării accidentului (Legea 132/2017 și Legea 49/2006).

Astăzi, bolidul de lux al ministrului a fost parcat (ascuns) în parcarea subterană a MTS și nu afară, pe locul rezervat. Interesant este că Jenő Vaida, șoferul ministrului Novak, a plecat astăzi de la MTS direct la service, pentru reparații. ”A uitat” că trebuie făcută o procedură și este nevoie de întocmirea unor documente / declarații.

Se pare că nu a folosit nici faptul că ”au sunat niște telefoane”, service-ul nu a acceptat să primească mașina fără actele obligatorii în caz de accident, scrie sursa citată. Nu este clar dacă ulterior a fost făcută procedura, cine a declarat până la urmă accidentul și cine și-a asumat vina, șoferul sau ministrul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *