Skip to content
Politică

Ministrul Educaţiei a aprobat setul de standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor

Cotidianul

Ministrul Educaţiei Naţionale a aprobat setul de standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor prin ordinul nr. 5.510/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 817/24.09.2018. Acest tip de reglementare reprezintă o premieră în legislaţia din domeniul învăţământului superior din România, oferind un sistem standardizat de asigurare a calităţii în privinţa acordării titlurilor de doctor, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de MEN.

Prin aprobarea acestui ordin, ministerul urmăreşte creşterea calităţii învăţământului universitar şi fundamentarea unor repere clare pentru sistemele de evaluare la nivelul ciclului de studii universitare de doctorat. În acest mod, este asigurată trasabilitatea ciclului de pregătire pentru studenţii doctoranzi, în vederea obţinerii titlului universitar de doctor, informează News.ro

Standardele minimale pentru acordarea titlului de doctor au fost elaborate pe baza propunerilor înaintate de comisiile de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi au în vedere specificitatea domeniilor acoperite de aceste comisii, conform nomenclatorului domeniilor de studii universitare de doctorat. Totodată, aceste standarde minimale asigură omogenizarea sistemelor de evaluare la nivelul comisiilor de specialitate din CNATDCU.

Printre aceste standarde minimale se numără publicarea unui număr minim de articole în publicaţii relevante în domeniu, participarea la conferinţe, dar şi statutul de co-autor al unor lucrări.

Reprezentanţii MEN subliniază că instituţiile de învăţământ superior, în baza autonomiei universitare, pot aproba standarde specifice, dar acestea trebuie să includă criterii superioare celor stipulate în ordin. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Academiei Române, arată sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *