Ministrul Educației, detalii despre concursul de admitere la liceu din 2027: „Prevederea există în lege din 2023”

Ministerul Educației ministru
Sursa foto: Alexandru Gabriel Susan

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a precizat miercuri că posibilitatea organizării unui concurs separat de admitere la liceu, începând din 2027, nu este o propunere recentă a Ministerului, ci este prevăzută în Legea învățământului preuniversitar adoptată de Parlament în 2023.

„Concursul de admitere nu este o propunere făcută acum de Minister. Parlamentul a votat în 2023, prin Legea învățământului preuniversitar, că unitățile de învățământ liceal pot organiza, începând cu admiterea din 2027, concurs de admitere în clasa a IX-a pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite”, a scris Mihai Dimian într-o postare pe Facebook.

„Nu Ministerul a propus săptămâna trecută introducerea acestui concurs. Prevederea există în lege din 2023, cu aplicare din 2027, iar Ministerul are obligația să pună în aplicare legea în vigoare”, a precizat Dimian.

El a explicat că nici organizarea concursului la nivelul liceului nu este o decizie luată acum de Ministerul Educației.

„Aceeași lege stabilește o diferență clară între Evaluarea Națională și concursul de admitere. Evaluarea Națională este organizată conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației. În schimb, în cazul concursului de admitere, legea prevede: «Organizarea concursului și criteriile de admitere se stabilesc prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ»”, a explicat el.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: