Skip to content
Educație

Ministrul Educației, îngrijorat: Fără teste, școala nu începe în siguranță săptămâna viitoare

Sorin Cimpeanu Inquam Photos / George Călin

Şcoala nu va începe în condiţii de siguranţă, săptămâna viitoare, pentru ciclul primar din cauza lipsei testelor. E ceea ce spune la Digi24 ministrul Educaţiei. Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, situaţia e gravă şi îngrijorătoare în lipsa acestor teste.

Întrebat dacă începe în siguranță școala săptămâna viitoare, Cîmpeanu a răspuns: „Dacă am fi avut aceste teste la dispoziție, aș fi putut să va dau mai ușor un răspuns afirmativ. Este un lucru foarte grav, îngrijorător. Noi cerem de la IGSU de multă vreme, pentru că dacă vrem să nu avem pierderi în educație avem nevoie de prezență fizică. Atâta cât spune Agenția medicamentului că au precizie. Dacă ne raportăm la cele 111 teste pozitive confirmate de PCR, dintr-o multitudine de milioane de teste, apreciez fără să îmi depășesc limitele de competență că au o relevanță scăzută. Încrederea în părinți îmi doresc să fie mai mare, dar am îndoieli că acești părinți au făcut aceste teste și au făcut corect acasă. Atâta timp cât nu există baza legală de testare la școală, pentru obligativitatea testării, dacă sunteți profesor și 20 de elevi spun: nu vrem să ne testăm, sunt curios ce puteți face„‘.

Școlile rămân fără teste de salivă pentru elevi și săptămâna viitoare, a declarat, miercuri, secretarul de stat Raed Arafat. Achiziția privind testele Covid din salivă pentru școli a fost contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor de către una din firmele participante, așa că se așteaptă decizia instanței, a spus Arafat.

Din păcate, am fost anunțați la data de 5 ianuarie (n.red. Guvernul a revenit cu o erată, după ce inițial Raed Arafat declarase că contestația a fost făcută pe 5 decembrie) de către Oficiul Național de Achiziții Centralizate că achiziția privind testele Covid din salivă pentru școli a fost contestată la CNSC de către una din firmele participante.

Asta ne obligă să nu mai semnăm niciun contract până iese prima decizie a primei instanțe. Dar IGSU, care semnează aceste contracte subsecvente pe baza licitației făcută de ONAC, nu va putea semna din păcate contractele subsecvente săptămâna asta, până se pronunță CNSC și sperăm să avem pronunțarea cu celeritate în acest sens și atunci vom continua. Deci, săptămâna asta nu mai semnăm!

IGSU care semnează aceste contracte nu poate să semneze până nu se pronunță CNSC. Sunt oferte, companii care au promis că vor aduce, dar fiind această  contestație sunt niște reguli care trebuie respectate.

Deci, în ce privește testele pentru școli, depindem de decizia pe care o va lua CNSC, care poate spune că se poate continuă sau poate solicită reevaluarea.

Asta este problema cu care ne confruntăm la acest moment pentru această săptămână și poate începutul săptămânii viitoare.

Lotul contestat era cel cu livrare rapidă, celelalte sunt cu livrare peste 2 săptămâni. Acum, în stocurile IGSU nu există teste.”, a declarat Raed Arafat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *