Skip to content
Politică

Ministrul Educației, prima reacție în cazul învățătoarei care a dat cu spray paralizant în copii de clasa pregătitoare

Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a spus că profesoara care a atacat doi elevi cu spray paralizant la o școală din Satu Mare a făcut testul psihologic, pe care îl efectuează toate cadrele didactice, iar certificatul eliberat în urma procedurii a aratat că poate preda la clasă.

Singurele lucruri și informații pe care le dețin este că și-a mai dat demisia în mijlocul anului, a lăsat clasa fără copii. Și-a dat demisia, a plecat din învățământ, a revenit vara, a dat din nou concurs și s-a intors la catedra. Am avut informații cum că a mai plecat de la ore în anii trecuți, lăsând copiii nesupravegheați. Această profesoară nu are ce să caute la catedră”, a declarat ministrul interimar al Educației.

" "

Daniel Breaz spune că certificatul eliberat în urma testării psihologice a învățătoarei arată că aceasta poate preda elevilor.

Anual se face o testare psihologică, facem testarea, și eu sunt cadru didactic. Surprindător, certificatul respectiv a fost pozitiv. Nu pot să spun punctul de vedere vizavi de o decizie a unui psiholog, a unui medic. Dânșii stiu, am făcut și eu astfel de testări profesionist, dar decizia de a elibera un certificat pe baza testării resepctive, care îți dă posibilitatea să intri la clasă, să predai, aparține celor care se ocupă de aceste testări”, a mai spus Breaz.

Precizările vin după ce o învățătoare a fost reținută după ce a atacat, miercuri, cu spray paralizant, doi elevi care îi deranjau ora, la școala gimnazială din Santău (Satu Mare). Cei doi elevi au fost duși la dispensar, dar nu au avut nevoie de spitalizare. Purtătorul de cuvânt al ISJ Satu Mare, Adriana Dinga, a declarat,  că învățătoarei i s-a desfăcut contractul de muncă începând de joi.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *