Skip to content
Politică

Ministrul Educației, semnal de alarmă: 42% din elevi nu înțeleg textul citit

romaniatv.net

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, susţine că 42 la sută dintre elevii din România nu înţeleg textul citit şi au dificultăţi în efectuarea unor operaţii elementare, în condiţiile în care media europeană a analfabetismului funcţional este de 20 la sută.

Mircea Dumitru a declarat, luni, la UBB Cluj-Napoca, la o dezbatere pe tema analfabetismului funcţional, că este nevoie de o şcoală care să fie mult mai eficientă şi care să formeze aceste competenţe la nivelul înţelegerii unui text.

„Trebuie să luăm măsuri concrete pentru că fenomenul analfabetismului funcţional a luat o amploare îngrijorătoare. Faptul este că mai mult de 40% dintre elevii din România nu înţeleg un text pe care îl citesc la prima vedere, au dificultăţi să facă operaţii aritmetice elementare, au dificutăţi la nivelul unor competenţe de bază. Este nevoie de o şcoală care să fie mult mai eficientă şi care să formeze aceste competenţe la nivelul înţelegerii unui text. O strategie de reducere a analfabetismul funcţional trebuie să constituie o prioritate, după care se va face un calcul privind bugetul care trebuie alocat”, a spus Dumitru, potrivit romaniatv.net.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *