Ministrul energiei despre directorul cu două condamnări, fost ofițer de poliție care gestionează proiecte de 14 mld €

Sursa foto: Bogdan Ivan

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, vineri, pentru G4Media.ro că ”nu este fericit cu oameni care nu au expertiză pe domeniu și sunt betonați pe contracte ca funcționari publici”, dar că va demara o anchetă internă pentru  a analiza ce cadru legal are pentru a-l sancționa pe directorul Constantin Bordeianu, condamnat penal de două ori pentru conducere fără permis.

G4Media.ro a dezvăluit, miercuri, în exclusivitate că directorul general al Direcției Generale Investiții, structură care are în administrare investiții cifrate la aproape 14 miliarde de de euro, este fostul ofițer de poliție Constantin Bordeianu, fără nici o expertiză în domeniul energiei. În plus, acesta a fost condamnat penal în 2024 și 2025 pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

”Faptele acestui funcționar sunt în afara activității profesionale din Ministerul Energiei.  Analizez ce cadru legal am pentru sancționa un funcționar care generează dezbateri cu tentă negativă la adresa Ministerului Energiei în spațiul public. În acest sens demarez o analiză/anchetă internă pe această temă”, a declarat Ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD) pentru G4Media.ro

Întrebat ce expertiză are un fost ofițer de poliție în gestionarea proiectelor de la Ministerul Energiei, Bogdan Ivan a declarat:

”L-am găsit pe om aici în instituție, nici eu nu sunt fericit cu oameni care nu au expertiză pe domeniu și sunt betonați pe contracte ca funcționari publici. Nu am avut ce să îi fac, am terminat un proces de reorganizare setat încă din luna mai, cu o nouă organigramă și cu structura posturilor. Eu doar am dus la capăt procesul de reorganizare deja stabilit.  Când desființezi postul unui director general trebuie să îi dai opțiune să opteze pentru un alt post de director general sau un post de același nivel”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: