Ministrul Energiei: Nu vom vedea centrale eoliene în Marea Neagră mai devreme de 2032

Sebastian Burduja
PS News Sebastian Burduja

Sebastian Burduja – ministrul Energiei, a fost invitatul Marinelei Angheluș, în emisiunea Puterea Știrilor. Ministrul a vorbit despre jaloanele și reformele pe care Ministerul Energiei și le-a asumat în Planul Național de Redresare și Reziliență și despre termenul la care ar putea fi gata legea energiei eoliene din Marea Neagră.

 Jaloanele din PNRR ale Ministerului Energiei, aproape la zi

“Stăm mai bine decât acum patru luni sau șase luni de zile, cand constatasem că aveam două jaloane neîndeplinite în cererea de plată.Era vorba despre capacitățile în cogenerare, modernizare a sistemelor de termoficare din Constanța, Craiova, Arad și Râmnicu Vâlcea. Acel jalon a fost, între timp, îndeplinit. Am semnat contractele, am adoptat hotărâri de guvern necesare pentru semnarea acelor contracte”.

 Producția de hidrogen

“Ne-a mai rămas un jalon restant, și anume producția de hidrogen. Avem un apel din PNRR, pe care noi l-am relansat, iar acum suntem în plin proces de evaluare cu Banca Europeană de Investiții pentru aceste aplicații. Ne dorim ca într-o lună, o lună și jumătate, să închidem, prin semnarea acestor contracte, pentru următoarea cerere de plată”.

Ministrul Energiei subliniază faptul că s-a avansat în jalonul de guvernanța corporativă a companiilor din sectorul energetic.

“Recent, conducerea Hidroelectrica a fost definitivată, inclusiv directoratul de la Romgaz. Atât Consiliul cât și Directoratul sunt numiți pe 4 ani, ca și la Nuclearelectrica. Deci majoritatea companiilor grele din sectorul energetic au o conducere selectată în baza Ordonanței 109, într-un mod competitiv, transparent și a făcut obiectul acestui jalon din PNRR. Mai sunt și altele. Vorbim și despre câteva schimbări legislative pentru sprijinirea eficienței energetice, a contractelor de performanță energetică. Avem Ordonanță de Urgență și Hotărâre de Guvern și cred că într-o lună, o lună și jumătate vom fi la zi cu toate aceste jaloane”.

 Până la finalul anului vom avea lege pentru energia eoliană în Marea Neagră

“Proiectul este în etapa finală de avizare. Pentru a intra în ședința de Guvern este nevoie de avizul CSAT, fiind o zonă de securitate importantă pentru țară. După obținerea avizului CSAT, săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare va intră în ședință de Guvern. Dacă va fi adoptat, va intra în Parlament, în procedură de urgență. Deci în maxim 30 de zile și cu certitudine până la finalul anului și închiderea sesiunii parlamentare vom avea lege pentru energie eoliană în Marea Neagră.”

Sebastian Burduja consideră că legea e doar primul pas, iar interesul investitorilor este foarte mare. Ministerul Energiei va prezenta un studiu al întregului areal din Marea Neagră, teritoriul românesc, unde se pretează aceste investiții.

Sistemul de transport și de distribuție din Dobrogea este la capacitate maximă. Burduja: “Pur și simplu nu mai poți să arunci un ac”

 “Practic,  vrem prin acest pas să accelerăm lucrurile și să nu fim în situația în care fiecare proiect de investiție să ceară aviz de mediu, procedură de adecvanță de mediu, deci toată lista de avize, ci, să definim exact zonele unde se pot face aceste centrale eoliene în Marea Neagră. Ca termen de execuție avem între 5-7 ani de zile. Deci nu vom vedea centrale eoliene în Marea Neagră mai devreme de 2032, oricât de mult ne-am strădui astăzi. Dar este un calendar rezonabil, cu atât mai mult cu cât până atunci noi trebuie să găsim o cale de a evacua energia electrică din Dobrogea către restul țării. Actualmente, sistemul de transport și distribuție din Dobrogea este la capacitate maximă. Pur și simplu nu mai poți să arunci un ac, nu mai poți să faci un părculeț solar în Dobrogea astăzi.”

 Proiectul de 4-5 miliarde de euro care va conecta Marea Neagră de granița de Vest

 “ Sunt necesare noi investiții, noi linii de transport ale energiei electrice. Am gândit deja acest interconector în curent continuu. Nu vreau să fiu excesiv de tehnic, dar vorbim de un proiect de 4-5 miliarde de euro care va conecta pur și simplu Marea Neagră de granița de Vest și ne va putea permite să jucăm într-adevăr acest rol de lider regional, exploatându-ne resursele eolian, nuclear sau alte resurse din țară, Vom exporta energie electrică către centrul Europei”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL