Skip to content
Politică

„Ministrul Finanțelor a ratat o ocazie să tacă!” Boștinaru, previziuni incomode pentru PSD EXCLUSIV

wikipedia.org

Eurodeputatul Victor Boștinaru (vicepreședinte al grupului S&D din Parlamentul European) a acordat vineri o declarație pentru PSnews.ro, în care a făcut o serie de previziuni incomode pentru Partidul Social Democrat (PSD).

În prima parte a declarației, europarlamentarul și-a expus așteptările în ceea ce privește noua guvernare a lui Mihai Tudose. Concret, Boștinaru a subliniat că executivul Tudose trebuie să stabilizeze situația, să miște lucrurile în domeniul absorbției de fonduri europene, să se implice în relația României cu Uniunea Europeană și mai ales să pregătească președinția românească a Consiliului European, ce va debuta pe 1 ianuarie 2019.

„Prima chestiune: trebuie să se instaleze stabilitatea. Spun asta pentru că schimbările în interiorul cabinetului și schimbarea prim-ministrului nu sunt tocmai un semn de stabilitate; or, stabilitatea este esențială în momentul de față și eu vreau să cred că, odată instalat guvernul Tudose, va produce stabilitate și predictibilitate – de asemenea, un lucru foarte important nu doar pentru economia românească, ci și pentru ansamblul relației României cu partenerii internaționali.

A doua chestiune: noul guvern trebuie să înceapă a produce rezultate în domenii care așteaptă sub o presiune enormă – mă gândesc la absorbția de fonduri europene. După finalizarea procesului de acreditare a autorităților de management din luna septembrie, acest guvern ar trebui să înceapă plățile (ca urmare a rambursării unor sume din proiecte angajate), pentru că România e deja o țară aflată într-o mare întârziere. Chiar dacă întârzierea aceasta provine de la «guvernarea triplu-zero» (a lui Dacian Cioloș – n.r.), până la urmă e de datoria Guvernului României (și acum a guvernului Tudose) ca procesul de absorbție să înceapă să debuteze și să debuteze în forță, pentru că altfel riscăm să pierdem sume foarte mari de bani din acest cadru financiar, imposibil de recuperat, din cauza decalajului existent deja.

Al treilea lucru: aștept ca acest guvern să devină prezent la Bruxelles, în marile dezbateri privitoare la viitorul politicii de coeziune, viitorul politicii agricole comune, viitorul politicii de apărare și securitate, și viitorul Uniunii Europene înseși, pentru că guvernul Grindeanu a fost absolut complet absent, iar acest lucru trebuie de îndată remediat.

Și nu în ultimul rând (lista nu e scurtă și nu e nici modestă), guvernul acesta trebuie să facă dovada profesionalismului în pregătirea președinției Uniuii Europene, începând cu ianuarie 2019. Sarcina este uriașă, agenda este strivitoare (dacă ne raportăm la mediocritatea care a caracterizat guvernările de la București) și de aceea acest guvern trebuie să fie pregătit să își asume răspunderi care sunt extrem de importante nu doar pentru România, ci și pentru direcția în care evoluează Uniunea Europeană”, a detaliat Victor Boștinaru.

Tot în legătură cu UE, vicepreședintele grupului S&D a mărturisit că recenta criză guvernamentală de la București s-a văzut „ciudat” la Bruxelles, „pentru că, nefiind în zona raționalului și a predictibilului, e greu pentru niște oameni de la Bruxelles (chiar prieteni ai României), care nu înțeleg nuanțele – adesea nu foarte fine – ale politicii românești, nu înțeleg cum e posibil să se petreacă aceste schimbări”.

În continuare, Victor Boștinaru s-a exprimat caustic la adresa ministrului Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, după bâlbâiala acestuia cu privire la naționalizarea pilonului II de pensii.

CITIȚI ȘI: Halucinant: Ministrul Finanțelor se contrazice pe sine însuși privind pensiile

„Acestui guvern al meu îi dau sfatul pe care cândva președintele Franței, Jacques Chirac, l-a dat unui prim-ministru român: domnul Ionuț Mișa a ratat o foarte bună ocazie să tacă. Doar o remarcă să mai fac: guvernanții de la București (indiferent cine sunt ei și ce partid reprezintă) trebuie să fie conștienți că fiecare cuvânt pe care îl spun sau nu-l spun atunci când ar trebui să-l spună are consecințe inclusiv economice.

Este cu atât mai straniu, cu cât un ministru de Finanțe scoate pe piață informații care pot să busculeze bursa, cursul de schimb… El ar trebui să fie primul conștient de consecințele cuvintelor sale!

Și nu în ultimul rând: politicienii responsabili gândesc de două ori și apoi vorbesc. La noi, deocamdată, pare că este predominantă abordarea «întâi vorbim și apoi gândim», a tunat Boștinaru despre Mișa.

Ultima parte a declarației s-a referit la președintele Klaus Iohannis, care – în opinia europarlamentarului Victor Boștinaru – a primit cadouri nesperate chiar din partea PSD, din cauza stângăciei cu care social-democrații au guvernat în ultimele șase luni.

„Nu cred că vreun PSD-ist s-a așteptat la altceva, pentru că noi, de fapt, gestionând această criză cum am gestionat-o, am pus în mâinile președintelui Iohannis cărți pe care acesta nu le aștepta. Nimic anterior nu ar fi întrezărit posibilitatea ca el să redevină decidentul pe chestiuni de genul ăsta, și atunci sunt convins că, dacă actualul guvern nu va performa la nivelul așteptărilor, Klaus Iohannis va folosi fiecare ocazie să critice atât cabinetul Mihai Tudose, cât și PSD-ul, pentru că noi i-am dat această șansă”, a încheiat eurodeputatul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *