Skip to content
Politică

Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, reacționează la subiectul excluderii sale din Guvern. Ce spune despre creșterea taxelor în 2015

Minsitrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a comentat situația economică a țării în emisiunea ”Bună seara, România”, de pe B1 TV, declarându-se optimistă în legătură cu anul 2015, când, spune ministrul, ca nu vor fi tăieri de taxe.

”Cu siguranță 2015 va fi un an bun pentru România, din punct de vedere economic. Bugetul pe care l-am negociat cu organismele internaționale are un deficit pe cash de 1,83%, dar vreau să subliniez că prin acest deficit atingem ținta de deficit structural de 1% pentru anul 2015, care era unul dintre obiectivele importante ale programului cu Comisia Europeană. Nu trebuie să fim îngrijorați pentru că nu crește nicio taxă. Acest lucru l-am spus tot timpul, de când am introdus reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, că ea nu va fi însoțită de o creștere de taxe”, a declarat ministrul.

”Toate măsurile din 2014, rămân, sunt în bugetul pe anul viitor. Lucrurile despre care s-a vorbit în acest an, eu le-aș numi măsuri sociale corecte, unele voci din media le-au numit măsuri populiste, au logică din punct de vedere economic și stimulează consmulul în România. Vorbim despre creșterea pentru cadrele didactice de 5% din 1 martie și încă 5% din 1 septembrie, acest lucru se regăsește în bugetul de anul viitor.”, a afirmat Petrescu.

În legătură cu bugetul pentru 2015, Ioana Petrescu a declarat că toate datele vor fi publicate pe internet miercuri seară.

”În acestă seară bugetul va fi postat pe internet și veti avea datele pe fiecare minister. Nu vreau să dau ultimele detalii. Un lucru pe care l-am avut în vedere, din oricare ministere care vor dori să atragă fonduri europene, ei să aibă aceste fonduri pentru cofinanțate. A fost o luptă foarte grea ca orice tăieri de cheltuieli să nu fie pe fonduri europene.”, a spus ministrul, potrivit b1.ro.

Totodată, Ioana Petrescu a declarat că nu se teme de o eventuală excludere din guvern și că va rămâne la conducerea ministerului Finanțelor atâta vreme cât va fi nevoie.

1 comentariu la “Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, reacționează la subiectul excluderii sale din Guvern. Ce spune despre creșterea taxelor în 2015

  1. Ioana Petrescu, un ministru al finantelor extrem de valoros de al carei expertiza si profesionalism are mare nevoie Romania. Felicitari pentru munca depusa la finante, munca ale carei rezultate incep deja sa se vada. In ceea ce priveste prestatia de ieri de la B1TV, aceast a fost foarte buna in ciuda mediului ostil – o Puscalau care in loc de intrebari reproducea comentarii pline de venin de pe evz.ro sau un fost mare ministru al privatizarii, actualmente mare analist economic si om ce le stie pe toate, ce a reusit sa o irite pana si pe precupeata Puscalau prin avea atitudinea sa de profesor ce da examen cu un student, dar care a esuat lamentabil in tentativa sa de a arata ce destept e el si ce incapabil e minsitrul. Din pacate, pentru multi concetateni e greu sa inteleaga ca un om competent nu e neaparat un om ce sta toata ziua la tal-show-uri si declara ce vor prostii sa auda. Sper totusi ca oamenii tineri si capabili precum Ioana Petrescu sa fie lasati sa-si contiune treaba foarte buna pe care o fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *