Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, participă marţi la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare, de la Bruxelles.
Conform informaţiilor publicate pe site-ul Consiliului European, printre punctele aflate pe ordinea de zi a reuniunii se numără Mecanismul de redresare şi rezilienţă, miniştrii urmând să aibă un schimb de opinii cu privire la situaţia actuală a punerii în aplicare a acestuia.
De asemenea, miniştrii vor aborda şi subiectul privind situaţia actuală a impactului economic şi financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Preşedinţia şi Comisia vor informa miniştrii cu privire la principalele rezultate ale reuniunii G20 a miniştrilor de Finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din 26-29 februarie 2024.
Pe de altă parte, Consiliul va urmări să îşi aprobe orientările privind bugetul UE pentru exerciţiul financiar 2025, orientările aprobate urmând să ofere Comisiei îndrumări politice în vederea pregătirii bugetului pentru anul următor.
Totodată, Consiliul va urmări şi să îşi adopte recomandarea privind descărcarea de gestiune care trebuie acordată Comisiei cu privire la execuţia bugetului UE pentru exerciţiul financiar 2022.
Preşedinţia va prezenta situaţia actuală a propunerilor legislative în domeniul serviciilor financiare, iar Comisia va informa miniştrii cu privire la stadiul punerii în aplicare a legislaţiei în acest domeniu.
Miniştrii Afacerilor Economice şi Financiare vor participa marţi şi la o dezbatere cu miniştrii Ocupării Forţei de Muncă şi ai Afacerilor Sociale privind investiţiile şi reformele sociale pentru economii reziliente.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News