Skip to content
Politică

Ministrul Finanțelor preconizează ”o ușoară revenire” a economiei în trimestrul I: S-au încasat cu 21% mai multe venituri, iar fondurile europene au crescut cu 67%

Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu a declarat, miercuri, în plenul Senatului, unde a fost invitat la Ora Guvernului, că elementele de proiecţie pe primele două luni arată semne de inversare a trendului înregistrat în trimestrul 4, respectiv o uşoară revenire, şi că se înregistrează o creştere de 67% a sumelor provenite din fonduri europene. Ministrul a mai arătat că în primul trimestru al anului 2022 s-au încasat cu 21,3% mai multe venituri decât în perioada similară a anului trecut.

”O să avem în curând, la jumătatea lunii mai, şi datele semnal cu privire la PIB trimestrul 1, iar elementele de proiecţie pe primele două luni arată semne de inversare a trendului înregistrat în trimestrul 4, respectiv o uşoară revenire”, a spus ministrul Finanţelor.

Adrian Câciu a arătat că creşterea colectării veniturilor bugetare şi absorbţia fondurilor europene au fost şi rămân priorităţi pentru actualul Guvern şi pentru el, ca ministru.

Câciu a menţionat că în primul trimestru al anului 2022 s-au încasat cu 21,3% mai multe venituri decât în perioada similară a anului trecut, respectiv cu 18,2 miliarde de lei mai mult, de la 85,8 miliarde în 2021 la 104 miliarde în 2022.

Ministrul Finanţelor a precizat că execuţia bugetară va fi publicată astăzi pe site-ul ministerului şi se înregistrează o creştere de 67% a sumelor provenite din fonduri europene, respectiv 8,1 miliarde de lei, faţă de 4,9 miliarde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *